Panouri mari cu Simirad si Basescu au rasarit prin targ. „Simirad voteaza Basescu!”, e mesajul adresat iesenilor. Cu 10 zile inainte de alegeri, Simirad e cuplat la campania presedintelui. Tot azi, in cutiile postale au aparut fluturasi cu acelasi mesaj, plus poza celor doi. Pe verso, e o scrisoare a lui Simirad adresata iesenilor.
Si daca vorbim de campanie, maine soseste in targ Sorin Oprescu, iar sambata Crin Antonescu. Liberalii pregatesc si un mare miting in Piata Unirii, sambata de la ora 16.
12 noiembrie 2009
10 noiembrie 2009
PSD Iasi vrea sa-l demita pe Simirad de la CJ. O eroare tactica in plina campanie electorala
Faptul ca Simirad a devenit inamicul nr. 1 al PSD Iasi nu mai e un secret pentru nimeni. A fost bun cand a fost ales sef la CJ pe listele PSD, apoi dintr-o data e dusmanul social-democratilor. Nichita nu poate ierta ca Simirad l-a tradat pe Geoana. Iar acum pregateste razbunarea.
Vicele Adascalitei, pionul PSD in Casa Patrata, zice ca a pornit deja caravana eliberarii din functie a inamicului. Pentru demitere, sunt necesare doua-treimi din voturi, iar Adascalitei sustine ca are deja sprijinul liberalilor (!?). Pentru victoria finala, tot mai sunt necesare doua voturi de la PDL, pe care vicele PSD zice ca le va obtine fluierand. „Sunt multi nemultumiti in PDL de Simirad. Credeti ca Serban si Carlan il agreeaza?”, argumenteaza Adascalitei.
De partea cealalta, Simirad pare linistit, dar cu siguranta, face la randu-i calcule vizavi de ceea ce s-ar putea intampla dupa prezidentiale. Sedinta demiterii lui Simirad ar putea avea loc in ianuarie, iar sperantele sefului CJ se leaga de verdictul turului doi din 6 decembrie. Daca Basescu pierde scrutinul, lucrurile se complica, iar presiunile PSD se vor inteti.
Iata ce mi-a declarat Simirad, ca replica la anuntul lui Adascalitei:
„Am fost in vizita la spitalul vesel si era acolo cineva care se credea Stalin. Asa se crede si Adascalitei. Am certa convingere ca e vorba de o dereglare. Poate sa tradeze si 100 in CJ, eu am fost ales de oameni. Adascalitei a luat-o rau pe aratura. El trebuie sa faca scandal ca sa iasa in fata. E ca intr-o schita de Gogol, unde unul era fericit ca l-a dat la ziar. Dar omul nu facuse nimic memorabil, ci adormise beat in mijlocul drumului, de asta l-au dat la gazeta”.
Cert este ca inclestarea din CJ va continua si dupa prezidentiale. PSD nu poate accepta ca a pierdut sefia CJ si va incerca sa recastige postul, indiferent de metode. Anuntul lui Adascalitei de astazi, in plina campanie, e insa o greseala. De regula, electoratul nu accepta suspendari/inlocuiri/demiteri in timpul mandatului, mai ales cand politicianul respectiv a fost ales uninominal. S-a vazut si efectul pe care l-a avut suspendarea lui Basescu, din 2007, tot din initiativa PSD. Daca insa se va ajunge la demiterea lui Simirad, pot paria ca isi va recastiga mandatul cu mai multe voturi decat in 2004.

08 noiembrie 2009
Se inmultesc gafele candidatilor la presedintie
- Crin Antonescu a facut sambata seara la Realitatea TV o afirmatie stupefianta. Liberalul a zis ca daca nu ajunge in turul doi va vota cu adversarul lui Basescu, indiferent care va fi acesta. Intrebat daca o va face si in ipoteza in care Vadim Tudor sau Gigi Becali vor ajunge in finala, Crin a raspuns DA. Oare ce au gandit liberalii de rand cand au auzit afirmatia-soc facuta de prezidentiabilul lor?
- Tot sambata, Traian Basescu s-a aflat la Cetate, judetul Dolj, la un miting electoral. La un moment dat, Mircea Dinescu (opozant declarat al locatarului actual de la Cotroceni) si-a facut aparitia pe scena, intentionand sa ia cuvantul. Basescu nu i-a dat microfonul, trimitandu-l la televizor sa-si continue criticile la adresa sa. Daca l-ar fi lasat sa vorbeasca, Basescu ar fi avut de castigat, insa instinctul sau, care a functionat in alte randuri ireprosabil, a dat gres de asta data. Chiar daca Dinescu si-ar fi facut numarul, Basescu avea alaturi proprii sustinatori la miting, care i-ar fi dat dreptate, indiferent de ceea ce ar fi spus poetul.
- Mircea Geoana l-a trimis pe Cozmin Gusa in America (Casa Alba, Congresul SUA si diverse ONG-uri) sa denunte fraudarea alegerilor. E un semnal ca PSD ia in calcul pierderea alegerilor, pregatind explicatii puerile in caz de esec. Cand esti sigur de victorie, nu mergi la Inalta Poarta pentru a te plange ca ai fost furat la urne.

07 noiembrie 2009
Crin: Realitatea Tv si Antena 3 au un favorit, iar acela e Geoana
Cu doua saptamani inainte de alegeri, liderul PNL Crin Antonescu face o declaratie care il va costa. Nu e vorba de pierderea unor puncte electorale (ba, dimpotriva!), ci ma refer la bararea accesului sau pe micul ecran.
Iata ce a zis azi la Oradea, Crin Antonescu: „Realitatea Tv si Antena3 au un favorit, iar acela e Mircea Geoana. Casele de sondare cu care lucreaza cele doua televiziuni, Insomar si CCSB au pus plus sase, plus opt sau chiar plus zece la Geoana si m-au scazut pe mine si pe Oprescu”.
Cum vor arata ultimele doua saptamani de campanie nu e greu de intuit: Basescu va fi prezentat doar in negru, Crin va fi lasat sa zburde doar cat sa nu-l deranjeze pe Geoana, in timp ce liderul PSD va avea cale libera la batut campii. La cata bunavointa au aratat trusturile bucurestene fata de Geoana si la partidul care ii sta in spate, candidatul trandafiriu ar trebui sa iasa detasat primul pe 22 noiembrie. Dar degeaba tot incerci sa umfli, daca materialul e de calitate inferioara.

06 noiembrie 2009
La revedere, postacilor electorali!
Dupa doi ani in care comentariile de pe acest blog au fost libere, am luat o decizie grea, dar necesara: moderarea comentariilor la propriile articole. Cat timp polemica a fost purtata in termeni rationali a fost ok, dar sa vii cu mascari, injuraturi si obscenitati, asa cum s-a intamplat in ultimele zile e prea de tot. N-am sters comentariile respective, tocmai pentru ca vizitatorii, deloc putini, care citesc acest blog sa judece daca am sau nu dreptate de a opri galetile cu mizerii turnate de mintile infierbantate..
Stiu ca in perioada asta, anonimii s-au inmultit brusc si ca zona virtuala e invadata de tot felul de creaturi. Campania electorala sminteste minti si inlocuieste polemica, fireasca de altfel, cu ura.
Daca si-ar face propriul blog, asumat public, n-ar fi nici o problema. Ar fi frumos sa fim multi cei care comentam, scriem si polemizam pe bloguri.
Sa le ceri insa argumente postacilor electorali e prea mult. N-au minte si nici bun-simt, pentru ca sunt doar niste robotei care functioneaza doar atunci cand ii invarti cu cheia.
PS. Dupa 6 decembrie, cand va disparea miza pentru ei, dar mai ales pentru stapanii lor, postacii electorali probabil vor iesi din peisaj. Caz in care, voi lua in calcul renuntarea la moderare.

Crin vine la Iasi weekendul viitor. Ingrijorare la PSD: Geoana ocoleste Iasul pana la primul tur
Ultimul prezidentiabil care va ataca Iasul inaintea primul tur va fi Crin Antonescu, candidatul liberal urmand sa poposeasca in targ weekendul viitor. Din cate se aude va fi si un miting in Iasi plus actiuni in cateva localitati din judet, inclusiv Pascani si Targu Frumos.
Vizita se anunta interesanta, cu cat ea se va produce cu doar o saptamana inainte de alegeri.
La PSD e o oarecare ingrijorare, pentru ca in ciuda cifrelor umflate din sondaje, exista temeri serioase ca Geoana ar putea rata turul doi. Ingrijorat e si Nichita privind scorul lui Geoana pe judet: PNL are 36 de primari in judet (la egalitate cu social-democratii), iar sondajele pe Iasi arata o distanta minima intre Mircea si Crin.
Geoana nu va veni la Iasi pana pe 22 noiembrie, insa va fi prezent in targ intre cele doua tururi (daca va avea noroc pe 22!), cand PSD vrea sa organizeze o actiune de mare amploare la Iasi.

Cheia primului tur la prezidentiale
Cu cat ne apropiem de ziua alegerilor, votul se polarizeaza. Partidele mari, PSD si PDL isi toaca adversarii, principala victima fiind liberalii. Mai e si victima Oprescu, care a iesit cu totul din schema. Strategia PNL de a merge doar pe linia anti-Basescu se dovedeste, cum am mai spus-o, total gresita. Atacurile firave din ultima vreme ale lui Crin la adresa lui Geoana abia daca sunt auzite, iar cand doi ataca in aceeasi directie, castiga cel mai tare, adica PSD.
Crin Antonescu ar fi avut sansa sa intre in turul doi, doar daca ar fi luat voturi din ambele zone. Cum atacurile sale au fost indreptate doar impotriva lui Basescu, potentialii alegatori anti-pesedisti din zona liberala vor sta acasa. Sau, mai rau pentru liberali, vor vota cu Basescu. Iar PNL, oricat s-ar stradui nu poate depasi PSD-ul mergand pe aceeasi linie.
Cu toate acestea, PNL e dorit si de PSD si de PDL pentru viitoarea guvernare. Cu PDL, liberalii s-au fript o data, dar nici cu pesedistii nu e floare la ureche sa inchei targul. Grea alegere. Nimic nu se va clarifica pana la primul tur al prezidentialelor. E posibil ca mare lucru sa nu se clarifice nici intre cele doua tururi. PNL va astepta probabil sa vada cine castiga finala.
Exista insa posibilitatea ca PNL sa incheie totusi intelegerea cu PSD intre cele doua tururi, in cazul unui scor strans intre Basescu si Geoana. Daca diferenta intre cei doi e minima, va fi clar ca Basescu va pierde. In acest caz, PNL va grabi decizia de a se alia cu PSD, plusand insa la negocieri. Daca insa, in primul tur, Basescu va avea ceva puncte in fata lui Geoana, liberalii nu vor dori sa riste si vor astepta pana dupa prezidentiale. Cheia primului tur e asadar diferenta intre primii doi clasati, cel mai probabil Basescu si Geoana. Diferenta care ar putea indica nu doar viitorul presedinte, ci si viitoarea formula guvernamentala.

05 noiembrie 2009
Scenariu post-electoral cu Geoana la Cotroceni
7 decembrie. Basescu a pierdut alegerile. Johannis premier? Nicidecum! Nu-l vrea PSD-ul, pentru ca e prea prieten cu PNL-ul. Atunci cine? Se trag sfori in culise. Hrebenciuc nu lipseste de la nici o reuniune. Vorbeste continuu la telefon. PSD mai cedeaza ceva la negocieri, iar premierul e fireste un social-democrat. Teritoriul fierbe in asteptarea instalarii noului guvern. Foamea e mare, iar discutiile se prelungesc inutil. PNL zice ca s-a fript o data (cu PDL-ul) si cere garantii ferme. Nastase si Iliescu vor si ei partea. Pentru oamenii lor. Timpul trece, iar Oprisan si Mazare sar ca vulturii intr-o sedinta a PSD, pentru ca guvernul nu e darnic. Mai pe sleau, recompensa nu e pe masura.
La televiziunile mogulilor, pardon, a patronilor iubitori de tara, brusc s-a asternut linistea. A disparut subit obiectul muncii. Doar disponibilizarile interne mai scot redactiile din amorteala. Se relateaza echidistant, dezbaterile sunt calme. Moderatorii si-au revenit. Au uitat de vremurile cand erau mai acizi cu Basescu decat si cei mai aprigi pesedisti.
Saptamanile trec, iar cazurile noi de gripa porcina sunt tratate firesc. Fara interferente politice. E o liniste suspecta. In sfarsit se fac emisiuni de analiza. Linsajul mediatic a disparut. Grevele sunt tratate ca niste proteste oarecare. Nu mai e de vina Basescu si nici Boc. Doar nu opozitia da banii. Cum nu e vinovat nici noul guvern. Poate liderii sindicali, ca incita oamenii sa iasa in strada.
Democratia a triumfat si pe ecrane. Pe Antena 3, inca mai fumega opiniile anti-portocalii. La Sinteza Zilei nimeni nu mai e incruntat. Valentin Stan isi aduce aminte cu nostalgie despre luptele din platou pentru instaurarea democratiei autentice. Brusc, aflam ca gratie masurilor bune luate de noul executiv, Romania iese din criza. In 2010, economia si-a revenit, desi asta prevesteau oficialii FMI si ai Bancii Mondiale inca din octombrie 2009.
Intre timp, liberalii devin tot mai nemultumiti. PSD nu mai e dispus la concesii. Hrebe nu mai suporta cartelile: avem 30 la suta, voi abia 17. PNL convoaca Delegatia Permanenta. Se amana o eventuala iesire dura la adresa PSD, desi social-democratii devin tot mai neiertatori cu tovarasii de alianta. Valul anti-Basescu nu mai uneste noua coalitie. Cat dusmanul comun era la putere lucrurile erau simple. Oare ce s-o fi intamplat intre timp? Uff, s-a terminat si campania «Noi vrem respect!».

03 noiembrie 2009
Dezvaluirea EVZ: Demisia lui Streinu Cercel, orchestrata de PSD
Informatia apare atat pe site-ul EVZ, cat si pe Impactnews, site-ul Corinei Dragotescu. Ce ziceam azi la pranz despre gripa porcina si campania electorala?
Razboiul afisajului la Iasi. Un mizilic, vorba lui Streinu Cercel
PNL a atacat la Biroul Electoral Judetean afisajul cu referendumul lui Basescu de pe panourile instalate de primarii in tot judetul. A avut castig de cauza. Nu discut aici despre decizia BEJ, dar castigul electoral e minim. Afisajul nu aduce decat 2-3 procente, spun toate studiile care se refera la impactul asupra votului a acestui tip de propaganda electorala.
PSD ocupa din nou toti stalpii din oras si e de asteptat ca ritmul colorarii in rosu a strazilor Iasului sa se intensifice in ultimele doua saptamani de campanie. PSD a tapetat targul si la alegerile generale din 2008, iar rezultatul s-a vazut: un singur colegiu castigat in tot municipiul.
PDL a reactionat in seara asta printr-un amplu comunicat in care, evident se victimizeaza, acuzand totodata ca regiile din subordinea primariei fac jocul PSD.
Nici unul dintre cele trei partide importante nu va castiga puncte daca va avea 300 sau doar 50 de panouri. E un mizilic, vorba lui Streinu Cercel, facand referire la posibila cifra de 20.000 de morti din cauza gripei porcine.
Mult mai grav este folosirea regiilor din subordinea primariei in campania electorala a PSD. RATP nu are ce cauta pe strazi decat in baza unor contracte ferme cu partidele. Documente ce ar trebui prezentate opiniei publice tocmai pentru a elimina orice indoiala.
Daca RATP castiga bani din aceasta afacere, e de bine. Asa cum s-au grabit cei de la RATP sa spuna cat a costat kilometrul pentru autobuzele regiei inchiriate de PDL pentru mitingul din Piata Unirii, la fel ar trebui s-o spuna si in cazul ajutorului oferit primarului Nichita pentru a instala bannerele cu Geoana.

Porcina electorala
E o chestiune de ore pana ce gripa porcina va deveni subiect de campanie electorala. Si asta pentru ca politicienii se pricep de minune la vaccinuri, importuri si solutii.
In acest timp, specialistii demisioneaza, asa cum s-a petrecut azi cu Adrian Streinu Cercel (secretar de stat la Sanatate). Singurul repros care poate fi facut autoritatilor e legat de proata comunicare (vezi ceea ce se petrece si la Iasi) si nu de modul in care porcina a tinuta in frau.
Din aceasta dupa-amiaza prevad ca, pe aceasta tema, vor vorbi mai mult politicienii si mai putin specialistii.

02 noiembrie 2009
Un sfat pentru sefii sanatatii iesene
In privinta gripei AH1N1, oamenii nu trebuie speriati si mai tare decat sunt deja. Iasul e al doilea pe tara la numarul de cazuri, iar vestile nu-s deloc bune. Opt noi cazuri s-au inregistrat in ultimele zile in oras. Liceul Agricol a fost inchis. Jumate din Grupul Scolar de Turism e de asemenea cu lacat pe usa.
Situatia e ingrijoratoare, dar nu e cazul de panica. Cu toate astea, un rol important il au si autoritatile. Astazi insa, pana inspre pranz, lucrurile erau neclare la DSP. Presa lua din diverse surse tot felul de cifre. Cinci, sase sau opt cazuri noi? In cele din urma DSP a iesit cu un comunicat, pentru ca presiunile pentru obtinerea de informatii erau tot mai mari.
Un sfat pe care l-am transmis si celor de la DSP: pentru a nu fi batuti la cap toata ziua, sa iasa macar o data pe zi cu toate informatiile necesare (nr. de cazuri noi, nr. de internati la spital, nr. externari in ultimele 24 de ore).
UPDATE: Balbele referitoare la situatia exacta a nr. de cazuri de la Iasi sunt prezentate azi si de colegii de la ADEVARUL.

Sondaj pe blog: credeti in cifrele din sondaje?
Sunt reale cifrele din sondaje sau e vorba de mascari aruncate pe piata?
Institutele de sondare ne iau de prosti
Nici un sondaj nu seamana cu altul. Cifrele sunt atat de aiuritoare, incat nu putem trage decat o concluzie: institutele de sondare ne iau de prosti.
Iata cifrele din doua sondaje date publicitatii astazi:
INSOMAR (comandat de Realitatea TV):
Geoana 32
Basescu 30
Crin 18,6
CVTudor 7,1
Oprescu 6
CCSB (unde actionar principal este Camelia Voiculescu)
Basescu 34
Geoana 28
Crin 19
Oprescu 12
CVTudor 4
Foarte interesante cifre. Adica in sondajul realizat de un institut apropiat PSD, Basescu are 6 puncte in fata lui Geoana, in vreme ce „independentul” Insomar il da pe Geoana cu 2 puncte in fata lui Basescu. Pe cine sa credem? in plus, cum e posibil ca Oprescu sa fie cu 6 la suta intr-un sondaj si cotat cu 12 (dublu!!) in celalalt sondaj? Cine minte? La fel de dubios e si sondajul CSOP (al PDL-ului), in care Basescu are 37, Geoana 26, iar Crin in jur de 15.
Punand cap la cap nazdravaniile din sondajele mincinoase din aceste zile, plus informatiile care vin din zona partidelor, iata cum vad peisajul politic al momentului:
Basescu 31, Geoana 24, Crin 21, Oprescu 9.
Cat priveste turul doi, batalia va fi pe muchie de cutit. Daca finala va fi Basescu-Geoana, o buna parte din electoratul lui Crin nu se va prezenta la vot, iar din restul, bucata cea mai importanta o ia Geoana. De la Oprescu si candidatii „mici” e greu de spus incotro se duc voturile. Rezultatul e imprevizibil.
Daca insa la vot vine cam tot atata lume cat in primul tur, Basescu are toate sansele sa piarda, indiferent de contracandidat.
Revenind la mascarada sondajelor, institutele de sondare vor trebui sa dea socoteala vizavi de cifrele halucinante care ni se tot vantura in aceste zile. Examenul va fi dat pe 22 noiembrie, cand procentele de acum vor putea fi suprapuse peste cele din ziua votului.

Basescu despre sefia PDL Iasi
Reporter ZIARUL DE IASI: La Iasi se vorbeste despre "miracolul Dan Carlan". Desi a pierdut toate competitiile electorale uninominale: la Primarie, la sefia CJ, iar apoi la Parlament, conduce inca filiala. Cum va explicati "miracolul", in contextul in care la Iasi se spune: nu l-a schimbat Basescu pentru ca nu avea pe cine altcineva sa puna in loc?
Traian Basescu: Daca vreti sa fiu foarte sincer, eu cit timp am fost presedintele partidului dupa fiecare runda de alegeri se produceau schimbari legate de neperformanta liderilor. De ce acum acest bun obicei al PDL nu se mai pastreaza, nu stiu. Dar nu cred ca un lider care pierde toate alegerile este cel mai potrivit sa fie in fruntea unei filiale.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)