31 martie 2009

Movila l-a pandit pe Boc pentru o scurta discutie

Ce i-o fi spus Petru Movila premierului Emil Boc dupa sedinta solemna de azi din Parlament? Cei doi au discutat pe hol, la iesirea din sala Parlamentului, deputatul PDL pandindu-l pe Boc pentru a-i transmite ceva. Discutia n-a durat mai mult de jumatate de minut, dupa care deputatul PDL de Iasi s-a intretinut amical cu Victor Ponta.

UPDATE: „I-am spus despre Antibiotice, iar saptamana viitoare voi merge la el pentru a discuta in detaliu situatia fabricii iesene. Vom aborda si subiectul Fortus”, a explicat Movila.

Greseala opozantilor lui Basescu

Elena Basescu a strans toate semnaturile pentru Parlamentul European. Cica si la Iasi sunt vreo 3.000. Si ce daca? O stire ca multe altele care n-ar trebui sa treaca dincolo de coloana unui ziar. Evident ca presa a plusat in chestia asta si a adus-o pe Elena pe prima pagina, dar nici asta n-ar trebui sa mai mire.
In ultimele zile, principalii agenti electorali ai Elenei au devenit opozantii lui Traian Basescu. Unii sunt din presa, dar cei mai multi din zona consultantei politice. Anti-Basescu evident.
E tot ce-si poate dori staff-ul de campanie al fiicei presedintelui. E o capcana in care cad adversarii lui Basescu. „Am semnat pentru EBA”, „Ma gandesc s-o votez pe EBA” sunt mesaje care starnesc confuzie printre alegatorii anti-PDL. Care ar putea vota EBA, gandindu-se ca astfel dau o palma PDL-ului.
In nici un caz, alegatorii portocalii nu se vor napusti sa o voteze la europarlamentare pe EBA. Poate ca 1-2% vor face asta, dar in majoritatea lor, alegatorii PDL vor alege partidul. Mai degraba, voturile vor proveni din alte zone.
Imaginati-va cat de tare se vor infoia in pene pedelistii daca scorul europarlamentarelor va fi ceva de genuL PDL 33, PSD 30, PNL 18, EBA 6. Il vor transforma rapid in PDL 39, PSD 30, PNL 18.

30 martie 2009

La Iasi, alegatorii dreptei raman pe 7 iunie cu buza umflata

In 2007, PSD Iasi a fost batut zdravan la alegerile europene. PD cu Mihaela Popa pe loc eligibil a luat 30 la suta, iar fostul PLD a luat 20 la suta, cu Oprea de asemenea pe loc eligibil. Cum PSD n-a avut candidat pe primele locuri, a pierdut lamentabil. Social-democratii au inregistrat unul dintre cele mai slabe scoruri din istorie, in jur de 20 la suta, fiind intrecut in multe cartiere nu doar de PD, ci si de fostul PLD.
In 2009, roata se invarte. PSD Iasi e aproape sa-l impuna pe Catalin Ivan pe locul 5 (!), adica eligibil, in timp ce PNL, dar mai ales PDL raman cu buza umflata. Pentru alegatorii dreptei din Iasi, pe 7 iunie, nu exista nici o miza de a se ingramadi la urne. Vedem in seara votului daca am sau nu dreptate!

Noutati calde de pe frontul listelor europene

PDL a decis azi forma finala: ieseanul Tudor Luchian este pe locul 25. Suceveanul Luhan e pe pozitia 8, iar Irina Schrotter, sustinuta de Pinalti e pe 13.
Cica doar primele 12 pozitii sunt fixe, in timp ce urmatoarele locuri sunt ocupate doar de forma, candidatii care prind mandatul urmand a fi stabiliti functie de nr. de voturi obtinute de filialele respective. Cu alte cuvinte, daca PDL obtine sa zicem 14 mandate, 12 sunt date direct, iar celelalte doua vor fi ocupate de filialele cu cele mai bune rezultate. Interesanta metoda de atribuire a mandatelor, doar ca mandatele ramase disponibile sunt prea putine. Pare doar o palida consolare a filialelor care n-au candidati eligibili. Daca aceasta competitie s-ar fi facut pe 5-6 mandate, ar fi fost intr-adevar o lupta reala intre organizatii. Mai mult, daca PDL ia in final doar 12 mandate, nu mai ramane nimic de impartit.
Concluzie: PDL Iasi are sanse minime sa prinda un europarlamentar.

Si la PNL s-a decis forma finala. Cei doi ieseni apar pe locuri neeligibile: Catalin Turliuc este pe 9, iar Paul Kmen este pe 18. Tinta liberalilor: 6-7 mandate.

PSD n-a decis azi nimic, asa ca ieseanul Catalin Ivan mai are de asteptat. Hotararea finala va fi luata joi. Si aici batalia e mare, iar presiunile teritoriului sunt uriase. Nu e sigur ca PSD Iasi va prinde loc eligibil.

Doar PSD Iasi mai spera sa plaseze un localnic pe pozitie eligibila

Febra listelor a cuprins si PNL. N-am inteles de ce Daniel Daianu e pe cale sa fie scos din carti, decizia finala in privinta listelor urmand a fi luata azi. Renate Weber a fost coborata si ea pe locul 2, prima pozitie fiindu-i rezervata Noricai Nicolai. Liberalii nu pot spera la mai mult de 5-6 locuri eligibile, asa ca ieseanul Catalin Turliuc, aflat pe locul 9, n-are nici o sansa.
Daca filialele iesene ale PDL si PNL nu reusesc sa impinga nici un om pe pozitii eligibile, in schimb, PSD Iasi inca mai spera. Mai ales ca social-democratii n-au confectionat inca listele la centru, iar Mircea Geoana a dat ceva sperante in vizita sa recenta la Iasi. Singurul inscris in cursa e Catalin Ivan, insa unii amici de prin partid incearca sa blocheze candidatura tanarului social-democrat.

29 martie 2009

Lista PDL: Iasul nu prinde loc eligibil, Suceava pe locul 8

Lucrurile incep sa se clarifice la PDL: Iasul out la europene. Maine, PDL va decide forma finala a listei pentru europarlamentare. GANDUL da in seara asta lista pe surse, aceasta fiind deschisa de Stolojan, Monica Macovei si Traian Ungureanu. Iasul nu apare in primii 10. Candidatul regiunii Nord-Est va fi, cel mai probabil, suceveanul de 31 de ani, Petru Luhan (foto), aflat pe pozitia a opta, considerata eligibila. Daca ia 30 la suta, PDL poate spera la 11 locuri de europarlamentari.
Iata un slogan potrivit pentru pedelistii din targ: „Iasul merge cu Luhan, cel mai tare sucevean”.
sursa foto: Monitorul de Suceava

PS: Irina Schrotter, sustinuta de PDL Neamt este, potrivit EVZ, pe locul 13. Pozitia devine eligibila daca PDL ia 40 la suta sau undeva pe aproape. Greu de crezut mai ales ca si EBA va rupe destule voturi! Schrotter ar putea rata sa intre din prima in lotul pentru Bruxelles, dar ramane in calcule daca 1-2 oameni din fata ei primesc ulterior ceva functii in tara, renuntand la mandatul de europarlamentar!

Cand se da verdictul in balciul majoritatii din CJ?

Chestiunea vicelui de la CJ, dar si a majoritatii din Consiliu, va fi transata weekendul viitor, intr-o intalnire intre sefii locali ai PDL si PSD. „Lasam sa se mai decanteze lucrurile”, afirma pedelistii, care mizeaza se pare pe o intelegere in cadrul PSD, intre Nichita si Simirad.

PDL Iasi mai scoate un candidat pentru europene. Sanse zero pentru loc eligibil!

Dupa ce a starnit taraboi mare la centru cu nominalizarea Alinei Mungiu, PDL Iasi are sanse aproape zero sa mai aiba candidat pe loc eligibil la europene. Ieri, in BPJ-ul filialei iesene s-a decis nominalizarea unui alt candidat: profesorul de la Cuza, Tudor Luchian. Acesta e membru al comisiei prezidentiale pentru educatie si cercetare, dar aspectul va conta probabil prea putin la alegerea candidatului eligibil pe zona de Nord Est.
Dupa cum spun unii cica lucrurile s-ar fi decis deja. Regiunea Nord Est il va sustine pe candidatul Sucevei, impins de Gheorghe Flutur pe un loc eligibil.

SONDAJ PE BLOG: Ce va face Simirad la CJ?

Nu e clar ce se va intampla la CJ dupa vizita lui Geoana la Iasi. Va accepta Simirad un vicepresedinte de la PDL? Iar daca da, acesta va fi neaparat Constantin Serban? Sau va respecta intelegerea cu liberalii, pastrandu-l in functie pe Victor Chirila? Voi ce credeti?

28 martie 2009

Moldova de peste Prut e la rascruce.

E interesant ceea ce se petrece in Republica Moldova. Dar mai ales la granita. Podul de flori peste Prut a fost dinamitat de comunistii lui Vladimir Voronin (foto), care se tem ca pot pierde puterea. Nu stiu daca vor fi inlaturati pe 5 aprilie, in alegerile legislative. Cum nu stiu daca nu cumva vor exista din nou tradatori in randul partidelor democratice. Asa s-a intamplat si in 2005, cand comunistii au ramas la putere ajutati de PPCD. Condus de Iurie Rosca, culmea, unul dintre cei mai inversunati critici ai comunistilor.
Sondajele dau comunistilor vreo 36%. Cu redistribuiri si o noua tradare au toate sansele sa guverneze si dupa alegerile de duminica viitoare.
Balciul cu romanii intorsi la granita va disparea ca prin farmec dupa scrutin. Granitele se vor redeschide, pentru ca va disparea miza.
Nu sunt neaparat fanul unor relatii cordiale cu moldovenii. Au defecte destule, iar cand le-am intins mana, n-au vrut-o.
Dar nici nu-i putem pedepsi, pentru ca in urma cu ceva timp n-au stiut sa profite de conjunctura ce le putea fi favorabila. Important e ce se va petrece dupa momentul alegerilor. N-ar trebui sa-i abandonam acum, cand sunt lipsiti de putere, dezorientati, mintiti si asupriti. Moldova e inca la momentul in care era Romania in anii 1990. Europa nu va ajuta Chisinaul, pentru ca interesele sale in zona sunt minore. E datoria noastra sa facem ceva, macar pentru a le da curaj celor de peste Prut, care inca mai au puterea sa lupte.

Recunosc ca am scris toate astea dupa ce azi am primit un telefon de la un tanar din Republica Moldova. L-am cunoscut zilele trecute la Iasi, cand a venit in campanie pentru un partid democratic printre studentii basarabeni care invata in Romania. Azi m-a sunat sa-mi spuna ca inca un roman fusese expulzat de la Chisinau. Sa scrieti asta, m-a rugat. Nu stia probabil ca vestea facuse deja ocolul agentiilor de presa romanesti. Dar strigatul lui disperat mi-a ramas in minte.

27 martie 2009

Un destept imi toarna „comentarii” pe blog

Smecherii au invadat lumea virtuala. Priviti lista comentariilor care nu se mai opresc la articolul de mai jos (cel cu EBA si semnaturile...) si veti intelege exact cu ce se ocupa unii.
N-o sa activez in ruptul capului chestia cu „moderarea comentariilor”, dar il anunt pe respectivul ca daca nu inceteaza joaca, specialistii pot identifica cu usurinta din ce calculator sunt livrate mizeriile!

L-a invins Nichita pe Simirad?

Aparent, Mircea Geoana a evitat azi un raspuns transant in scandalul Simirad-Nichita, pe tema majoritatii din CJ. A dat de inteles ca nu se baga in treburile filialei. „Las organizatiilor noastre sa aleaga singure formula de guvernare locala. Daca e un interes, filialele decid”, a zis Geoana.
Formula e ambigua si da nastere la interpretari. Unii au spus ca de fapt i-a dat dreptate lui Simirad, altii afirma ca tonul e mai degraba neutru.
La prima vedere asa pare, insa consider ca Nichita a castigat partida. Organizatia care decide in acest caz e PSD Iasi. Iar filiala e condusa de Nichita. Daca e vreun interes, filiala decide, citez din nou din spusele sefului PSD. Iar Simirad e doar un pion in organizatie.
Nu stiu daca, Nichita, Simirad si Geoana s-au intalnit azi intre sase ochi, desi prin PSD Iasi se spune ca o astfel intalnire ar fi avut loc.
Ce cred ca se va intampla: Simirad va accepta scrasnind din dinti un pedelist la CJ. Nu e obligatoriu sa fie Serban. Dar oricine de la PDL ar fi in scaunul de vicepresedinte, Simirad nu-l va avea la inima. Il va pune la colt si il va marginaliza. Vom vedea daca acest scenariu va prinde contur.

26 martie 2009

EBA si semnaturile pedelistilor ieseni

Cine de la PDL Iasi strange semnaturi pentru Elena Basescu? Oficial, nimeni. Neoficial, cine apuca. Si asta pentru ca totul se va contabiliza. Ulterior. Tinerii de la Cluj se lauda ca au adunat deja 3.500 de bucati. Viitorul PDL suna bine, iar mobilizarea e maxima.
La Iasi, oamenii in portocaliu umbla ca ilegalistii cu listele de adeziuni ascunse prin buzunar. Sau prin mape, asa cum a facut marti Gabriel Grigore, surprins de gazetarii prezenti la sedinta Consiliului Local.
„Mai multi de prin PDL Iasi fac asta. Nu exista inca o contabilizare. Pe final de saptamana vom sti exact cum stam”, mi-a declarat unul dintre oamenii din PDL Iasi. Care din motive lesne de inteles n-a dorit sa ii fie dezvaluit numele. Nici macar cu initiale.
Candidatura Elenei pune PDL in incurcatura. Pentru ca e greu sa aduni semnaturi pe furis. Penibil moment!

25 martie 2009

Emil Boc si ridicatul pe varfuri


Premierul Emil Boc a clarificat in seara asta chestiunea cu ridicatul pe varfuri la sedinta-foto de la finalul reuniunii procurorilor. A intrat in direct la Antena 3, extrem de relaxat, pentru explicatiile de rigoare:
„Nu m-am ridicat pe varfuri ca sa par mai inalt. Pur si simplu sedinta foto a durat 4-5 minute si la un moment dat am inceput sa ma misc. Doar stiti ca nu poti sta nemiscat cateva minute, te mai si batzai”, a explicat Boc. Oare sa-l credem?
Sursa foto: ciutacu.ro

Ce i-a dat Mihaita vicelui Grigore

Viceprimarul PDL Gabriel Grigore a vrut sa aiba in paza RATP si Cultura, Nichita i-a dat CET-ul si cainii, adica Salubrisul. Plus alte cateva chestii marunte. Probleme in targ cu factura la intretinere? Prea multi caini printre blocuri? Grigore va fi de vina.
Atat timp cat Gabi Grigore a semnat angajamentul cu primaria, n-a avut de ales.

Mai nou, dupa ce (si-)a rezolvat majoritatea din Consiliul Local, Nichita vrea sa-l convinga si pe Simirad cat de benefica pentru Univers este realizarea unei intelegeri similare si la CJ. Doar ca Simirad nu si nu. Totusi, din cate se aude, conu' Costica va ceda in weekend, cand soseste in targ, la plantat pomi, seful suprem Mircea Geoana. Oare ce atributii va primi Constantin Serban la CJ?

24 martie 2009

Cine sapa intrarea lui Geoana in turul 2 la prezidentiale


1. Iliescu: Mi l-as fi dorit pe Crin Antonescu in PSD;
2. Oprescu: Nu candidez in 2009. Il sustin pe Crin
3. Mitrea: In PSD se poarta combinatorii
4. Antena 3, postul patronat de familia Voiculescu l-a elogiat doua seri la rand pe proaspatul sef al liberalilor, Crin Antonescu, gest care la prima vedere pare surprinzator, intrucat PC e (inca) in alianta cu PSD-ul lui Geoana.

23 martie 2009

Mihaita, prietenul celor de la Secu. Ce-ar fi fost daca adevarul iesea la iveala in campania electorala?

Tanarul Nichita era ambitios. La fel ca si acum. Doar ca metodele folosite pentru a ajunge la tinta nu sunt dintre cele mai ortodoxe. In 1978, tanarul de la Dorohoi semna un angajament cu Securitatea. O zice chiar CNSAS, intr-o decizie comunicata abia luna asta. Adica la 9 luni de la alegeri. Negru pe alb: „Nichita Gheorghe a semnalat unele aspecte privind comportarea, relatiile si preocuparile studentilor C.C, Z.A si M.J., aspecte consemnate in scris...”. Ajunge. Nici macar n-are importanta cat a durat colaborarea cu baietii cu ochi albastri.
Ce raspunde dom' primar, intr-o declaratie pentru Ziarul de Iasi: Nu am dat niciodata note in scris, nu am luat bani. Credeam ca e o joaca pana mi s-au propus bani. Atunci am refuzat si am renuntat la tot.

Minunat, nu? Cu alte cuvinte, Nichita n-a vrut neaparat bani, ci si-a urmarit scopul. A vrut pozitie sociala, ca intr-o joaca in care umarul Securitatii e suficient de puternic pentru a urca ierarhia. Un fel de sotron, in care unii sar etape pentru a ajunge la finis. Ce daca ofiterul de la Secu' a inceput sa-l intrebe de unul, de altu'. E ceva imoral aici? Pentru Nichita in nici un caz nu.
Ce s-ar fi intamplat daca povestea asta ar fi iesit in campania electorala de anul trecut? Nu stiu daca Nichita n-ar mai fi fost ales primar, insa iesenii aveau dreptul la aceasta informatie. Am fi stiut macar ce vrem si daca acceptam astfel de lucruri. Am fi aflat ca in tineretea sa, Gigi a fost de fapt un biet Mihaita.

Geoana vine la Iasi. Cum se va pozitiona Simirad?

Liderul PSD vine la Iasi spre finele saptamanii. Motivul: campania Realitatea TV cu impaduririle, insa e de asteptat ca liderul PSD sa mai puna o caramida si la propria (pre)campanie prezidentiala.
Nu stiu daca iar ni se va promite ca se rezolva cat de curand chestiunea cu Aeroportul, dar dincolo de saditul pomilor, cateva chestii sunt tare interesante de urmarit. De exemplu, cum se va pozitiona Simirad, avand in vedere conflictul pe care-l are cu Nichita.
Sunt mai multe variante de lucru, printre care si cea a impacarii partilor in prezenta lui Mircea. Mai e si varianta ca Simirad sa faca pasul inapoi pana la sosirea lui Mircea in oras. Sau poate Gigi Nichita isi va calca pe inima si va face primul pasul spre impacare. Dar daca Simirad ramane natang? Nu-i asa ca e interesant?

22 martie 2009

Trofor are 51 de ani. Nu i-as fi dat mai mult de 40

Aflu de la Tele M ca motociclistul Andrei Trofor implineste azi 51 de ani. E purtatorul de vorbe al primarului, iar experienta (de cand il stiu tot e purtator de cuvant) se vede in relatiile sale cu presa. N-am o relatie speciala cu Andrei, dar mare lucru n-am ce sa-i reprosez.
Faptul ca se comporta ok inclusiv cu gazetarii care nu-l iubesc pe dom' primar arata ca omul isi face munca asa cum trebuie. Bafta Andrei, si ai grija cu saritul coardei prin primarie. Nu ca te-ar pedepsi Nichita pentru asta, dar vezi si tu cate accidente (stupide!) de munca sunt in ziua de azi! Hai sa traiesti!

Ideea lui Oprea: Sa daramam Casa Patrata!

Dupa o lunga perioada in care a stat la cutie, Dumitru Oprea a iesit azi la atac cu cateva teme interesante. Una dintre acestea e de-a dreptul indrazneata: daramarea Casei Patrate. „Cladirea Prefecturii trebuie sa dispara. Este o crima pentru arhitectura orasului. E colturoasa, fara nici un mesaj, care agreseaza ochiul”, zice Oprea, care adauga ca prin demolare s-ar pune in valoare Palatul Culturii. Cu alte cuvinte, in fata Palatului sa fie amenajat un parc imens.
Unele surse spun ca ideea lui Oprea cu demolarea nu e noua, si ca a figurat ca posibila tema de atac in campania localelor de anul trecut, dar s-a renuntat pentru a nu ostiliza zona nostalgicilor.
Iata ca dom' senator persevereaza si readuce subiectul in prim-plan, exact in momentul in care se discuta despre noul sediu al CJ. Oare ce va zice Simirad la ideea lui Oprea? Dar prefectul Victorel Lupu?

Fenechiu, ales cu emotii vicepresedinte PNL

Seful liberalilor ieseni si-a atins scopul. A fost ales vicepresedinte, fiind si membru BPC. Cursa pentru un post de vicepresedinte n-a fost floare la ureche, Fenechiu castigand cu emotii: l-au despartit 14 voturi de primul loc sub linie. Fenechiu a avut 528 voturi, in timp ce Melescanu a luat 514, ratand lotul vicepresedintilor.
Ca si la votul pentru BPC, Vosganian a defilat, iesind al doilea, semn ca senatorul iesean are priza in randul liberalilor.

21 martie 2009

DSPM vrea majorarea amenzilor cu 50% pentru ridicarea masinilor. Cata nesimtire!

Cei de la DSPM sunt smecheri foc. Vor sa mareasca amenda pentru ridicatul masinilor parcate aiurea de la 280 la 420 de lei. Da ce s-o fi intamplat in tara asta ca sa ceri o majorare cu 50 la suta? In conditiile in care inflatia e sub 10 la suta, e o nesimtire sa soliciti o astfel de majorare.

Mingea e in curtea primariei, care va decide daca accepta sau nu cererea aberanta a DSPM-ului. Oricum, aveti grija unde opriti masina, ca am impresia ca primaria n-are bani la buget si vrea sa adune ceva fonduri pe spinarea celor care n-au unde parca!
Oare cand se introduce si amenda pe care ar trebui s-o plateasca primaria cand te invarti ca boul si nu gasesti nici un locsor de parcare?

Fenechiu si Vosganian au intrat in Biroul Politic Central al PNL

In urma votului exprimat de delegatii la congres, Relu Fenechiu a obtinut 770 de voturi, clasandu-se pe locul 8 in topul liberalilor care au aspirat la postul de membru in BPC.
Celalalt iesean, senatorul Vosganian a luat 900 de voturi, clasandu-se pe prima pozitie. Interesant!
Cat despre componenta BPC, oamenii tandemului Crin-Orban au ocupat aproape toate pozitiile.
Eugen Nicolaescu, spre exemplu, a luat doar 382 de voturi, iar Cioroianu vreo 230. Ambii l-au sustinut pe Tariceanu. In schimb, Melescanu, cel care s-a sucit in ultima secunda, renuntand sa candideze in tandem cu Tariceanu la postul de prim-vicepresedinte a reusit sa ia 745 voturi, prinzand BPC-ul.

Pesedistul Baciu, interviu la TV cu prefectul Lupu. Faina emisiune!

Vineri dupa-amiaza. Butonez telecomanda. Dau peste un post local. Prefectul Victorel Lupu apare in cadru. Un interviu pesemne. Am nimerit-o. Zabovesc cateva zeci de secunde sa vad ce zice. Prefectul termina rapid. Astept intrebarea moderatorului. Surpriza: „gazetarul” iscoditor e Mihai Baciu. Sau altfel spus, purtatorul de cuvant al PSD il are ca invitat pe prefectul (PSD) Victorel Lupu. Mishto dialogul. N-are importanta ce intreaba Baciu. Oricum prefectul e relaxat. Mirarea mea creste. Raman uluit. Baciu n-are emotii. Si nici rusine.
Ma gandesc ca urmatorul invitat al lui Baciu va fi seful sau de partid Nichita. Incomod interviu.
Iata un crampei dintr-un imaginar dialog intre cei doi:
Baciu: Domnule Nichita, conduceti un partid mare si important(rade). Ce sanse are un fost ambasador in Belarus (Nichita se incrunta), coleg cu dvs. de partid sa prinda o ciozvarta in mandatul asta?...

E trist. Doar Baciu e vesel. Nu-mi place sa barfesc concurenta, iar de asta nici nu pomenesc numele postului tv cu pricina. Oare mai jos de atat putem cobori?

Patru intrebari dupa victoria lui Crin Antonescu


1. Va candida Crin la prezidentiale sau va incerca sa nu riste pierderea sefiei partidului in cazul unei infrangeri usturatoare in alegerile pentru Cotroceni?

2. Va rezista noul lider PNL presiunilor din teritoriu, inclusiv din randul celor l-au sustinut la congres? Multi dintre acestia doresc ca partidul sa intre cu orice pret la guvernare.

3. Crin e un bun orator, dar pentru a duce PNL la peste 20 la suta e nevoie si de abilitati de organizator. Va dovedi proaspatul sef liberal astfel de calitati?

4. Cine va fi inamicul nr. 1 pe scena politica? PSD sau PDL?
sursa foto: Hotnews.ro

20 martie 2009

Cum si-a facut Fenechiu azi campanie inainte de congres

Agitatie mare azi la Congresul PNL din Capitala, mai ales inaintea inceperii lucrarilor. Ce metoda a ales ieseanul Relu Fenechiu, pentru a le reaminti delegatilor ca s-a inscris in cursa pentru un post de vicepresedinte cititi pe blogul lui Sutu.
De la Marius Danga mai aflam ca asta-noapte la un local din Capitala, acelasi Fenechiu a organizat o chermeza la care au participat sute de delegati la congres.
Investim azi pentru viitorul de maine, acesta pare a fi sloganul lui Fenechiu. Mai ales ca si competitia e dura in PNL, iar postul de vice probabil nu-i atat de sigur!

PS: Pentru Iasi, orice personaj local care intra in structurile de conducere ale unui partid important (PSD, PDL sau PNL) e un castig! Aflam maine seara rezultatul cand se termina de numarat voturile la vicepresedinti. Pana atunci, azi se alege noul sef al PNL. Dupa toate probabilitatile, va castiga Crin, fara emotii!

19 martie 2009

Servilismul portocaliu dauneaza grav sanatatii partidului

Nu stiu daca membrii PDL isi mai recunosc partidul in aceste zile. Pentru ca alungarea Alinei Mungiu de pe liste (in final asta a fost) e un semn ca valoarea trebuie calcata in picioare, umilita, distrusa. Se vede ca principiile n-au succesuri, pentru ca din pacate in politica, principiile suna mai degraba a infractiune.

Aproape imi e mila de pedelisti, pentru ca independenta Elena Basescu (EBA) ar putea duce PSD spre victoria la europarlamentare. Am vazut sondajul CCSB in care EBA este cotata la 16 la suta. Adica peste PNL si aproape jumatate cat are PDL acum. Nu va avea scorul asta la europarlamentare, pentru ca timpul va micsora procentele obtinute mai degraba prin victimizarea din ultimele 30 de ore. Insa toata aceasta mediatizare excesiva cladeste temelia mandatului de europarlamentar al junei cu nume prezidential.
Nu exclud nici posibilitatea ca in ultimul moment, Elena Basescu sa revina la matca, adica pe listele PDL, desi probabilitatea e totusi mica.

Mutarea Elenei nu e straina de Cotroceni. Fara ok-ul tatalui, EBA n-ar fi plecat din PDL. Oricat de mare ar fi dorinta tinerei rebele de a ajunge in Grande Place din Bruxelles, ea n-ar fi facut acest pas.
Basescu joaca PDL-ul pe degete, pentru ca europarlamentarele n-au nici pe departe miza alegerilor generale. Cu siguranta, daca tamabalaul ar fi avut loc inaintea parlamentarelor din toamna trecuta, Basescu n-ar fi riscat. Acum, il doare in cot de nelinistea celor din PDL. Natangia familiei Basescu va costa PDL cel putin doua mandate. Deja am auzit tot felul de lideri de prin PDL care se plang ca nu au dreptul la doua voturi. Servilismul portocaliu e daunator sanatatii partidului. Ma intreb ce va fi PDL-ul dupa ce Basescu nu va mai fi la Cotroceni. Cu siguranta, atunci vor aparea voci critice. Dar una e sa ai coloana vertebrala la 35% si alta sa te dai cocos la 10 sau 15%.

A refuzat Alina Mungiu sau a fost obligata sa refuze?

"In urma discutiilor purtate in cursul zilei de astazi cu doamna Alina Mungiu-Pippidi, a rezultat ca este nerealist a conta pe o potentiala candidatura a domniei sale".
Declaratia e a lui Dan Carlan, intr-un comunicat sec si evident, incomplet, care da nastere la interpretari. A refuzat Alina Mungiu pur si simplu sau a fost obligata sa refuze? Mai degraba cred in a doua varianta. Alina Mungiu n-a vrut sa poarte povara scoaterii fiicei presedintelui de pe liste. Pentru ca toti ar fi aratat-o cu degetul, mai ales ca discutia tot ea a pornit-o.
Alina Mungiu ramane o mofturoasa, insa principiile sale sunt corecte. Nu poti critica ani in sir nepotismul, apoi sa apari pe liste alaturi de un personaj promovat doar pentru ca e mezina prezidentului. A luat decizia corecta si pentru ca Basescu n-a mai vrut-o pe liste, lucru evident din ultimele sale luari de pozitie. Nu stiu daca Basescu tatal a avut rolul determinant in luarea acestei decizii, insa pozitionarea acestuia a ajutat-o sa grabeasca refuzul.
Cat priveste PDL Iasi, filiala revine in pozitia initiala, adica fara candidat. Iar dupa cum merg lucrurile, e aproape imposibil sa vedem un iesean pe vreun loc eligibil. Mai ales ca decizia va fi luata pe regiunea Nord-Est, unde Suceava si Neamtul fac cartile.

Nu pot sa nu amintesc ca am anticipat inca din ziua cand Dan Carlan a lansat bomba ca sansele s-o vedem pe Alina Mungiu pe liste sunt putine. Tot ce am zis acolo ramane valabil. Cu toate consecintele pentru PDL Iasi, care va plati balbaielile ultimelor saptamani.

18 martie 2009

S-a rupt relatia Simirad-Nichita. Ce urmeaza dupa schimbul de replici de azi?

Simirad, azi la pranz: "Primarul Gheorghe Nichita trebuie sa inteleaga odata pentru totdeauna ca institutia Consiliului Judetean nu este in subordinea Primariei, iar daca el vrea sa-si intinda autoritatea, sa faca acest lucru asupra regiilor si a institutiilor pe care le are in subordinea lui. Eu ma tem sa nu fi existat o alianta intre Dan Carlan si Gheorghe Nichita inainte de alegeri. Am cel putin doua motive sa cred acest lucru".

Nichita, in seara asta pentru Tele M: „Probabil ca prioritatile domnului Simirad nu sint si prioritatile judetului Iasi. Mie imi pare rau sa constat acest lucru. Altii stau acasa si in timpul asta imi creaza mie tot felul de probleme. In loc sa fiu ajutat, eu ma zbat pentru judet sa aduc pamintul sa putem incepe Aeroportul, altii stau bine mersi, doar asteptind sa le pice ...
Reporter: Cind spuneti asta, la cine va referiti, la cei din CJ?
Nichita: Inclusiv la domnul Simiard, daca e sa discutam.
Reporter: De unde credeti ca vin toate nemultumirile din partea domnului Simirad? Ca nu este pentru prima data cind spune ca este cam suparat pe dumneavoastra?
Nichita: Vreau sa va spun ca am fost avertizat de toata lumea, atunci cind l-am sustinut pe domnul Simirad sa candideze la presedintia CJ, ca voi avea viata grea cu el. Am fost convins ca voi avea viata grea cu el, stiam acest lucru, dar mi-am asumat toata raspunderea aceasta pentru faptul ca am vrut sa cistig alegerile locale.

Dupa schimbul asta de replici, e greu de crezut intr-o impacare. Intrebarea nu e daca Simirad si Nichita se vor impaca, ci care va fi urmatorul pas pe care il va va face fiecare dintre cei doi? Iar daca, prin absurd, Simirad si Nichita vor mima pacea, aceasta va fi de scurta durata.
Continuarea scandalului nu poate decat sa-i convina lui Simirad, pentru ca nu el e seful PSD Iasi si vice national al partidului, ci Nichita. Iar costurile le va suporta Nichita, daca Simirad intoarce armele impotriva partidului. Nichita il poate exclude pe Simirad din partid, dar nu-l ajuta prea mult nici chestia asta. Simirad nu-si pierde functia de sef al CJ (asa e legea). Pentru Nichita ar mai fi si varianta izolarii lui Simirad in CJ, adica o majoritate PSD-PDL peste capul actualului sef al institutiei. Solutie riscanta, pentru ca nu toti consilierii judeteni PSD l-ar trada pe conu Costica, caz in care acesta poate avea in continuare majoritatea asigurata! Voi ce spuneti, ce va urma?

Elena Basescu nu mai vrea pe listele PDL. Ce va face Alina Mungiu?

Mezina presedintelui a anuntat azi ca va candida la europene, dar nu pe listele PDL, ci ca independent. Paradoxal, mutarea pune PDL din nou in incurcatura.
Elena a anuntat ca va strange cele 100.000 de semnaturi necesare candidaturii cu sprijinul tinerilor pedelisti. Isi va face probabil campanie cu buna parte dintre tinerii din PDL. Iar seniorii nu vor avea probabil curaj sa comenteze, pentru ca in spatele Elenei e tata.
Ambitiile europarlamentare ale fiicei presedintelui sunt greu de inteles, iar daca ar fi sa vorbim deschis, Elena n-are ce cauta la Bruxelles.
Cert e ca evenimentul de azi plus mediatizarea de rigoare ii ofera sanse serioase sa ajunga europarlamentar. Oricum, strategii din jur au reusit sa intoarca o cauza ce parea pierduta.

Ce va face in conditiile astea Alina Mungiu? Va mai candida? Va fi acceptata de PDL? Sau vor exista presiuni pentru a nu fi inclusa pe liste, dupa ce chiar Alina Mungiu a pus conditia: ori eu, ori Elena!

Iaca fac si eu putina reclama. Ca-n familie!

Revista de mondenitati DIVA n-are nici o legatura cu politica, desi daca ma gandesc bine cele doua zone se confunda usor, pentru ca multe vedete s-au lansat in politica. Dar merita sa-i fac reclama, acum la relansare, cand ni se promite un format mai dinamic. Revista nu e scumpa, doar 2,99 lei, apare de doua ori pe luna, iar continutul nu e atat de siropos precum al altor reviste de acest gen.

Plus ca la DIVA redactor-sef e Cristiana Constantinescu (foto, alaturi de Andreea Raicu), o simpatica verisoara de-a mea. Bafta Iana, mai ales ca e concurenta aspra pe segmentul glossy!

Presa scrisa, incotro?

Ziarele tiparite o duc tot mai greu. Si asa viata nu era usoara pe hartie, intrucat Internetul a ros zilnic din piata, ca a mai venit si criza asta pacatoasa peste patronii media.
Publicitatea e tot mai putina, iar tirajele ziarelor serioase a scazut vizibil. S-au gasit tot felul de solutii, inclusiv metoda cu cartile, desi vanzarile n-au sarit cine stie ce. Tabloidele in schimb merg struna, scandalurile mondene tinand o anumita categorie de cititori inca aproape de chioscuri.
Personal, cumpar zilnic de la chiosc un singur ziar, doar in weekend mai adaug unul.

Ce va urma? Probabil ca o buna parte din afacerile cu ziarele tiparite se vor inchide, mai ales cele incropite doar din interes.
Ziarele care nu vor intelege ca pe viitor va conta in primul rand zona on-line si vor ramane blocate in proiectul pe hartie vor avea de pierdut. Vedem deja cum multe gazete se axeaza pe on-line, simtind ca nu peste mult timp, batalia pentru publicitate se va muta aici.
Cu toate astea, presa scrisa nu va muri prea curand, insa vor ramane doar acele gazete care ofera calitate.
Cat despre potentialii investitori in media scrisa, i-as sfatui sa dezvolte mai intai produsul on-line, sa faca jucaria functionala, abia apoi sa se apuce de ziarul tiparit.

17 martie 2009

CJ-ul nu e mosia dvs, domnule Simirad!

Constantin Simirad instaureaza tacerea in aripa cejista dinspre Stefan cel Mare a Casei Patrate. Nici un functionar n-are voie sa mai dea declaratii presei, de parca n-ar fi o institutie civilizata din Europa, ci o enclava comunista in care prim-secretarul hotaraste cine si cum da relatii. Habar n-am daca masura il vizeaza pe Costica Serban, dar domnul Simirad n-ar trebui sa uite ca lovitura nu e data neaparat presei, ci iesenilor, care au dreptul la o informare corecta.
Partea pozitiva e ca mai exista o jumatate de cladire unde (inca) se mai poate discuta liber. Va dati seama cum ar fi arata noul sediu al CJ cu Simirad presedinte al institutiei? Va fi oaza de liniste comunista din Copou!

Primaria pune popici. Da' parcari de ce nu face?


Sefii primariei sunt harnici nevoie mare, iar toata ziulica se gandesc la binele iesenilor. Cand saful al' mare nu e plecat cu treburi prin capitala la vorbariile fara rost din partid, ideile vin cu nemiluita. Ultima moda in targ e montarea de popici.
Care au rasarit deja in cateva zone din oras. Azi, spre exemplu, am vazut popici insirati pe Elena Doamna. Scopul e clar: nemernicii de soferi parcheaza pe trotuar. Iar in jur, nu-i asa, sunt mii de locuri de parcare. Pe naiba!
Imi place sa vad cata grija are primaria de spatiul public si cata durere in cot se naste cand vine vorba de soferul care se invarte ca prostu' pentru a gasi o suprafata de doi metri pe patru.
De altfel, in ultima vreme, vad o preocupare peste masura a primariei iesene fata de soferii care isi toaca nervii pentru o amarata de parcare. Si pe care de cele mai multe ori, chiar n-o gasesti. Drept rasplata, smecherii municipali iti trantesc masina in camion (sau cum s-o chema troscoleta aia!) si o duc la odihna in baza DSPM. De unde o poti ridica in schimbul sumei de 2,9 milioane de lei. Faina afacere! Eu nu-ti fac parcari, tu opresti aiurea ca n-ai unde, apoi vin si-ti ridic otomobilul.Pe bune ca soferii ieseni sunt niste fraieri. Doar lucrurile importante au nevoie de timp!
Ce-ati zice de o petitie on-line in care sa ne racnim oful? Ca pana la localele din 2012 multe popice se vor mai monta si multe masini vor fi plantate cu ura in curtea DSPM-ului.
Daca tot vorbim de meseriasa noastra primarie, nu pot sa nu remarc inca un lucru. Pe Han Tatar (in Tatarasi), e un furnicar de muncitori care schimba bordurile la foc automat. Nu stiu daca initiativa are legaturi cu teoria comisionului din opera Borduriada lui Videanu. Dar in timp ce pe margini se pun minunatele pietre, pe mijlocul strazii sunt ditamai cratere de iti vine sa le astupi cu popice luate din Elena Doamna. Cat ar costa niste amarate de plombe, oameni buni? Zau ca va bateti joc de noi, dom' primar!

16 martie 2009

Cum au votat cei patru ieseni azi in Delegatia Permanenta a PNL?

Tabara lui Crin Antonescu a repurtat azi o victorie importanta in Delegatia Permanenta. A reusit sa impuna infiintarea postului de prim-vicepresedinte PNL, pregatit pentru Ludovic Orban. Relu Fenechiu a sperat ca va obtine el functia asta, dar Crin merge clar pe mana lui Orban.
Din acest motiv, Fenechiu s-a abtinut azi de la vot cand s-a pus problema infiintarii acestei functii. Dar cum au votat ceilalti liberali ieseni? Surse bine informate spun ca Vosganian si Cristina Dobre au votat pentru infiintarea functiei, iar Cristian Adomnitei a votat impotriva. Ultimul il sustine deschis pe Crin, dar nu-l suporta se pare pe Orban. Cat despre Cristina Dobre, iata ca liberala s-a decis: merge pe mana lui Crin, desi oscila zilele trecute. Surprinzatoare e trecerea lui Vosganian in tabara lui Crin, palma fiind batuta in urma cu cateva zile.

Initiativa lui Spanu si regrupari interesante in filiala ieseana a PDL

Petitia lui Spanu n-a tulburat apele in PDL Iasi, pentru ca apele n-au fost niciodata limpezi in filiala. Doar a reasezat taberele. Cateva zile, Marius Spanu a fost singur in demersul sau, abrupt ce-i drept, legat de mausoleul lui Simirad. Abia dupa ce seful CJ si adjunctul Adascalitei au atacat dur initiativa lui Spanu, au aparut si primele declaratii de sustinere in organizatie. Primul care s-a prins ca, scandalul anti-mausoleu e mana cereasca in plan electoral a fost Petru Movila. Deputatul PDL nu s-a sfiit chiar sa apara alaturi de Spanu la o conferinta de presa, atacand dur conducerea CJ. A urmat Mihaela Popa, cu anuntul ca a semnat petitia, care la randu-i a lansat un atac la adresa boierilor PSD din CJ. Surpriza a venit de la Dumitru Oprea, un apropiat al lui Spanu. Senatorul indeamna la moderatie si la dialog al ambelor parti. Cum poate fi vorba de dialog in conditiile in care Spanu e acuzat ca a fost parasit de familie si ca nu a facut in viata sa un balcon doar domnul Oprea poate raspunde. Paduraru a tacut. La fel face si Oajdea, care n-a scos o vorba din momentul in care a iesit deputat. Dan Carlan sta si el in expectativa. Nu exista nici o decizie a conducerii filialei pe subiectul Spanu, zice liderul PDL Iasi. Probabil ca nici nu va fi.
Un subiect important, cu priza la electorat e tratat in functie de mofturi in PDL Iasi. Nu spun ca Spanu are dreptate, dar cand aduni 10.000 de semnaturi fara eforturi prea mari si cand vezi ce spun oamenii pe subiectul mausoleului, poate ca PDL Iasi, in intregul sau, ar fi trebuit sa aiba un alt punct de vedere. Deocamdata, demersul lui Spanu e sustinut mai mult de societatea civila decat de oamenii din interiorul PDL. Oameni care s-au napustit sa ocupe Sala Galbena a Prefecturii la momentul inscaunarii lui Tomaseschi ca subprefect. Ce sa-i faci daca petitiile nu creeaza functii sau alte avantaje marunte!

Linia Intai, Tele M, ora 20: Camelia Gavrila, Florin Cintic

Subiectul: demisia liberalei Camelia Gavrila de la sefia ISJ. In studio se va mai afla si analistul Florin Cintic

15 martie 2009

CATALOGUL PARLAMENTARILOR IESENI

1. Nicu Paduraru (PDL) - 8; Si-a luat in serios rolul de parlamentar. Prima luna de mandat a insemnat implicarea sa in cazul Nicolina. A reusit sa infiinteze o comisie de ancheta, care va analiza de ce a ajuns fabrica ieseana pe butuci;
2. Tudor Ciuhodaru (PSD) - 8; Un parlamentar care stie una si buna: Spitalul de Urgenta. Cel din curtea spitalului in care lucreaza. Un sfat amical: sa priveasca si dincolo de gardul UPU din Copou;
3. Relu Fenechiu (PNL) - 8; Amendamentul sau cu Aeroportul de la discutiile din parlament asupra bugetului a captat atentia parlamentarilor, chiar daca a cazut la vot. Macar a reusit sa arate ca Iasul are un astfel de proiect. Nu trebuie uitat ca din opozitie nu-i usor sa te impui;
4. Marius Spanu (PDL) - 7; Extrem de critic cand vine vorba de proiectul mausoleului lui Simirad. S-a dus in sedinta CJ, n-a apucat sa vorbeasca, apoi a urmat declansarea campaniei cu semnaturile. Un deputat mai activ decat multi s-ar fi asteptat;
5. Petru Movila (PDL) - 7; In aceeasi nota a mandatului anterior, cand a fost unul din cei mai activi parlamentari ieseni.
6. Cristian Adomnitei (PNL) - 6; Inca isi trage sufletul dupa finalul
nefavorabil din mandatul trecut. Asteptam mai mult.
7. Mihaela Popa (PDL) - 6,5 - Inceput greoi, dar pot risca un pronostic: va fi un alt senator in lunile urmatoare;
8. Dumitru Oprea (PDL) - 6; Usor dezorientat, dovada si chestia cu candidatura la europene. Poate dupa clarificarea candidaturii, va intelege ce inseamna sa fii senator intr-un colegiul mare din municipiul Iasi;
9. Cristina Dobre (PNL) - 5,5; Aflata la primul sau mandat, recunoaste ca nu are experienta. Nota e inca mare (de incurajare) in raport cu prestatia din Camera Deputatilor;
10. Anghel Stanciu (PSD) - 5; Liniste multa si cam atat. La al 5-lea mandat in Parlament, alta ar trebui sa fie prestatia. A luat de cateva ori cuvantul in Parlament, dar dincolo de oratorie, n-am vazut ceva notabil;
11. Luminita Iordache (PSD) - 4,5; Prestatie dezamagitoare'
12. Sorin Lazar (PSD) - 4; A fost probabil prea ocupat cu gasirea unui urmas la primaria din Strunga;
13. Varujan Vosganian (PNL) - 4; O fi avut ceva initiative prin parlament, dar la Iasi nu s-a auzit mai nimic;
14. Neculai Ratoi (PSD) - 4; „Experimentatul” din administratia Pascaniului a ramas dator;
15. Vasile Mocanu (PSD) - 4; Cateva amendamente legate de niste bani pentru biserici. Si cam atat.
16. Daniel Oajdea (PDL) - 4; Multi spuneau ca va fi revelatia mandatului. In prima luna n-a facut nimic. Nici nu l-am auzit;
17. Florin Constantinescu (PSD) - 4; Liderul PSD Pascani e extrem de preocupat de imparteala posturilor in targul sau. Oare de asta l-au ales oamenii?

CATEVA PRECIZARI
a. Topul se refera la activitatea parlamentarilor ieseni pe luna februarie;
b. Daca acesti domni (doamne) au facut lucruri notabile si se simt nedreptatiti poate ca ar trebui sa lucreze si la capitolul comunicare;
c. Catalogul e doar pentru prima luna de activitate. Pe martie, situatia poate fi alta, iar alesii pot urca (sau cobori) in acest top;
d. Lunar, voi acorda note senatorilor si deputatilor ieseni, iar clasamentul va fi prezentat in prima jumatate a lunii urmatoare.
e. Va exista si un clasament general, adica media pe fiecare ales in baza notelor din lunile precedente;
f. Pe cand si un top al oamenilor din administratie? Cat de curand, adica dupa ce vom avea echipe complete la primarie, CJ si Prefectura.

SONDAJ PE BLOG: Cu cine ai vota la Congresul PNL?

Optiunea e simpla: Calin Popescu Tariceanu sau Crin Antonescu?

Rezultat deschis la congresul PNL

Vineri si sambata, 1.500 de liberali din intreaga tara vor decide pe mana cui dau partidul: Crin sau Calin. La ora asta, e greu de zis cine iese presedinte, pentru ca Tariceanu pare sa recupereze din terenul pierdut. Sau cel putin lasa de inteles asta, dupa mesajele contradictorii care vin din teritoriile ce pareau a-l prefera pe Crin.

Daca Antonescu se lauda ca 27 de filiale il sprijina, batalia s-a mutat in interiorul organizatiilor, asupra fiecarui vot. Degeaba se lauda seful de organizatie ca filiala merge pe mana lui Crin, daca din 20 de delegati sa zicem, doar 9 il vor si asculta. Urmeaza o saptamana plina de suspans, in care fiecare tabara va incerca sa mai fure ceva voturi de la adversar.
Cat priveste PNL Iasi, lucrurile sunt clare: din cele 31 de voturi, Crin are cel putin 25. Interesant e jocul deputatei Cristinei Dobre, care la ultima conferinta de presa, a declarat ca nu s-a decis inca, evervandu-i pe greii filialei cu aceasta iesire. Ce se va intampla insa in PNL Iasi daca Tariceanu ramane seful partidului? Pentru ca e greu de crezut ca va ierta tradarea lui Fenechiu.

Revenind la congresul PNL, va fi unul din cele mai mediatizate evenimente de acest gen din ultimii ani. Asta si pentru ca e un congres pe bune, in care orice e posibil. Din acest motiv, e important cine va iesi presedinte, dar poate mai important pentru viitorul PNL e cum va reactiona tabara care pierde!

Catalogul parlamentarilor ieseni. Astazi pe blog!

PC nu s-a rupt de PSD. Din lipsa de alternativa!

PC nu pleaca de langa PSD. Decizia s-a luat azi la centru, 32 de filale votand pentru continuarea mariajului cu social-democratii. Hotararea nu e deloc o surpriza, avand in vedere ca PC n-are alternativa in momentul asta. Daca s-ar fi rupt de PSD, PC ramanea singur, pentru ca nimeni nu e dispus sa se mai alieze in momentul asta cu conservatorii.
Partea proasta e ca nici nu sunt sanse ca PC sa mearga pe propriile picioare, atat timp cat la declaratiile de dupa e impins in fata Vlad Hogea, asa cum s-a vazut pe tv-urile centrale.
Ce va primi PC pentru prietenia cu PSD? Un oscior fara carne prin teritoriu si un posibil loc semi-eligibil la europarlamentare.

13 martie 2009

PSD Iasi isi arata muschii, iar liberalii culeg punctele

Cand a venit in Prefectura, Victorel Lupu a anuntat printre primele sale masuri depolitizarea institutiei. Adica evacuarea biroului lui Relu Fenechiu din Casa Patrata. Masura se dovedea justa, iar publicul aplauda in picioare. Fenechiu a fost somat sa paraseasca institutia, liberalul n-a ascultat indemnul prefectului, asteptand greseala adversarului. Care a venit mai repede decat intuia liberalul.

Fenechiu a fost scos din Prefectura cu pietre. La adapostul intunericului, dar mai ales a linistii din Casa Patrata, trupa de soc a actionat. Cu barda. Lucrurile dusmanului au fost mutate, iar butucul schimbat. Sefii Prefecturii asteptau din nou aplauze. Unii si-au inrosit palmele, dar cei mai multi au strambat din nas.
Nu dai buzna noaptea ca sa-ti arati muschii, fara ca gazda sa fie acasa. De ce actiunea n-a fost facuta azi dimineata, in prezenta macar a unui angajat de-al biroului parlamentar? Ce garantii exista ca nu s-au xeroxat acte? Nici una, oricate asigurari ar da sefii Casei Patrate. Aici nu s-au scos lemne, ci documente, proiecte, agende etc. Aud ca au fost si bani acolo. Lasati probabil momeala de Fenechiu, dar asta e o alta discutie.
Razbunarea face parte din politica, dar nu aduce intotdeauna puncte. Intamplarea de azi e mana cereasca pentru Fenechiu si il transforma in victima. Daca liberalii sunt suficient de inteligenti si il scot rapid si pe Chirila din Casa Patrata, atunci planul lui Crin Antonescu de a recastiga urbanul mare de catre PNL ar prinde contur. Cel putin la Iasi.

De ce are dreptate Adomnitei cand spune ca Victor Chirila trebuie sa plece

Daca erati curiosi, Camelia a lipsit joi de la intalnirea echipei municipale a liberalilor cu presa. Era ocupata cu treburile de la Inspectorat, unde hartiile trebuie atent asezate inaintea intoarcerii la Negruzzi.
Nu despre asta vreau sa vorbesc, ci despre continutul mesajului echipei liberale. S-a criticat la greu bugetul lui Gigi Nichita. Primarul e acuzat ca nu vede criza si ca e un buget pentru pacalirea iesenilor, in perspectiva europenelor din 7 iunie.
Scrutin care, asa banal cum pare, devine tot mai important pentru filialele Iasului.
Habar n-am daca liberalii au dreptate. Bugetul e o insiruire seaca de cifre pe care fiecare le citeste cum doreste. Iesenii vor da verdictul la finele anului cand vor vedea (simti) ceva realizari prin targ. Atunci vom putea spune daca bugetul inseamna o simpla plasare a banilor in casute contabile sau daca intr-adevar a existat o strategie.

Altceva am remarcat la intalnirea echipei galbene cu presa. Usoara nervozitate fata de filiala judeteana a partidului, care, din motive greu de inteles il mentine pe Victor Chirila (foto) langa Simirad. Chirila ar trebui sa plece. A zis-o cu subiect si predicat insusi seful municipalei de partid Cristian Adomnitei. Enunt scurt. Si extrem de valoros.
Iesirea lui Adomnitei e de apreciat. Nu poti critica din opozitie, daca tu, ca partid esti in barca puterii la CJ. Oportunismul nu aduce voturi la europene, iar mai apoi in bataliile care vor veni. PNL nu poate recastiga macar partial terenul pierdut in municipiul Iasi daca nu va juca in mod corect. E ultimul lucru la care probabil se gandeste Chirila. Daca dorinta sa de a ramane in functie e de inteles, e greu de priceput atitudinea colegilor sai din Biroul Judetean.

12 martie 2009

Actiunea «Semnaturi impotriva Mausoleu» sau cat de sus ridica Spinu stacheta in politica

Initiativa lui Marius Spinu cu semnaturile anti-mausoleu face valuri. Inclusiv in propriul partid. Pentru ca gestul lui Spinu blocheaza, cel putin pe moment, calea unui pedelist spre postul de vice la CJ. Chestia priveste filiala locala a PDL, care oricum nu-i alcatuita din ingeri. Iar oamenii de acolo abia asteapta sa se certe, chiar si dintr-un motiv banal.

Pana la ora asta, petitia lui Spinu a adunat deja 574 de semnaturi. Doar pe Internet. Aud ca alte 2.000 de semnaturi sunt pe hartie.
Citind mesajele iesenilor la adresa lui Simirad, ma apuca mila. Unele sunt intr-adevar jignitoare, dar majoritatea sunt pertinente. Exista voci care propun pana si mitinguri in fata sediului CJ.
Simirad se incapataneaza intr-un proiect, care nu are sprijinul Iasului. Doar el nu intelege asta. Mai nou, initiativa cu mausoleul e criticata in interiorul PSD. Nu stiu daca supararea l-a cuprins si pe Nichita, dar probabil ca nici seful PSD Iasi nu se simte prea bine.

Revenind la Spinu, e prima actiune care-l face vizibil in targ pe deputatul PDL. A ridicat sus stacheta, pentru ca tinta e Simirad, adica un coleg din actuala majoritate. Spinu primeste botezul, acum urmeaza sa confirme. Daca se va impotmoli, va cadea singur de pe un cal pe care l-a impodobit ca pentru sarbatoare. Deocamdata, publicul aplauda, dar pana la finis e cale lunga! Plus obstacole cu duiumul!

Adomnitei iese azi la bataie. Alaturi de trupa consilierilor locali

In politica, lucrurile se misca mai rapid ca bolizii pe drumul dintre Iasi si Vaslui. Iar daca nu esti atent, poti ramane nu doar fara carnetul de conducere, ci si fara carnetul de sef al municipalei de partid.
Pentru ca dusmanul are ambitii mari, iar recent si-a tras birou de parlamentar chiar in sediul PNL, in fostul spatiu al fostului ministru al Educatiei, Adomnitei tine aproape.
Azi, seful PNL Iasi pe municipiu va iesi in conferinta de presa, alaturi de florile liberale din Consiliul Local. Nu stim daca si Camelia vine la intalnirea cu presa, dar e interesant de auzit ce spune echipa.

Izolat de PSD, PC vrea sa fuga. Dar nu stie incotro s-o apuce!

Sedinta mare la conservatori. Duminica la Bucuresti, baietii cu cate unu la suta pe fiecare taler al balantei se aduna pentru a stabili directia partidului. Merg cu PSD mai departe sau rup mariajul si candideaza separat la europarlamentare? Partidele mici sunt imprevizibile, asa ca ma feresc de pronosticuri. Mai ales ca pentru PC, oricare dintre variante are dezavantaje.

1. PC ramane alaturi de PSD. Partidul nu va primi mare lucru la schimb. La Iasi, spre exemplu, n-am auzit ca PC ar fi in carti pentru vreun post in directiile politizate. La centru, functiile sunt la fel arvunite una cate una de social-democrati.
2. PC se rupe de PSD. Partidul se trezeste singur, in fata a doua examene dificile. La europarlamentare, e greu de crezut ca PC poate sari pragul. Ramane varianta aliantei cu PNL. Si aceasta e improbabila. La prezidentiale, PC e mancat de viu. Batalia va fi in trei, intre candidatii PSD, PDL, PNL.

La Iasi, cica o decizie a filialei se va lua in seara asta. Dupa cum bate vantul, PC Iasi va merge la congres pe varianta ramanerii alaturi de PSD. In ciuda faptului ca pe blogul sefului conservator Daniel Matasaru scorul e favorabil ruperii de social-democratie.
Habar n-am care ar fi decizia cea mai inteleapta!

11 martie 2009

Dezbaterea Crin Antonescu - Tariceanu de la Antena 3, minut cu minut

- Dupa un schimb de amabilitati, cei doi candidati la sefia PNL au trecut la atacuri reciproce;
- Tariceanu catre Antonescu: Nu sunteti ancorat in realitatile PNL-ului. Sunteti un bun orator, dar mai trebuie si altceva. Ati stat deoparte in timpul guvernarii PNL, desi v-am propus ministerul de Externe sau ministerul Educatiei;
- Tariceanu: Aveti cele mai multe absente in Parlament, desi ati fost lider de grup;
- Antonescu: Eu nu intru in jocul asta. Eu vorbesc despre cum poate creste PNL-ul, despre Traian Basescu si nu despre persoana mea. Nu vreau sa particip la un balci de acest gen;
- Antonescu: Mi-ati propus domnule Tariceanu ministerul Educatiei, dar n-a fost o discutie serioasa. Au fost doar niste vorbe, nici dvs n-ati mai spus nimic, nici eu nu am insistat;
- Antonescu: Pentru seful PNL care va fi si candidat la prezidentiale, este esential sa sparga acest cerc si sa aduca la urne alegatori dezgustati de politica. Trebuie sa-l conving pe cetatean ca votul este necesar pentru ca e in joc soarta comunitatii si soarta lui. S-a spus ca suntem partidul bogatilor si elitelor. Nu e adevarat, PNL trebuie sa convinga ca este aparatorul regimului democratic. Basescu ne-a dovedit ca traim intr-un regim in care presedintele este cap al guvernului, un tatuc al CSM, ca poate modifica constitutia. Sansa noastra nu sunt voturile PDL, ci votul partii mute a electoratului, care intoarce spatele politicii;
- Tariceanu: Viziunile noastre (la Crin se refera) se deosebesc fundamental. Foarte bine ca ia pozitie acum, dar eu am facut ceva in acest sens cat am fost premier. Anul acesta cetatenii isi vor pune probleme legate de existenta lor imediata. Daca ne tinem cantonati intr-un discurs de genul celui lui Antonescu noi suntem defazati. Zilnic apar mii de someri, oamenii sunt ingrijorati de salarii si pensii. Astea sunt problemele. Ce poate face un presedinte? Basescu e lipsit de solutii si de curaj. Este uzat si nu are resurse politice. Pe acest subiect al crizei trebuie mutata batalia cu Basescu.
- Antonescu: Daca noi suntem in adversitate cu Basescu nu este pentru ca ne-a luat capital politic, ci pt ca avem viziuni diferite fata de institutia prezidentiala. Problemele economice tin de guvern, iar PNL trebuie sa revina la guvernare. Presedintele tarii nu e director de companie. Altfel nu facem decat sa repetam modelul Basescu. N-avem nici o sansa sa-l imitam pe Basescu. Sansa noastra este sa scoatem un exponent credibil care sa se bata cu Basescu. Nu avem doar probleme economice. Este o imixtiune prezidentiala in servicii, avem lucruri care tin de structura regimului. Sigur ca vorbim despre economie, dar presedintele nu e atotstiutor;
- Antonescu: PNL a ramas sub eticheta de partid al marii finante si al invartitilor. Domnul Tariceanu a spus intr-un interviu ca in viata mea nu am facut o firma. Si Bogdan Olteanu aduce ca argument ca Tariceanu are o situatie financiara superioara. Am fost cel mai sarac dintre fruntasii liberali. In ciuda acestui fapt, liberalii m-au ales si m-au sustinut. M-au aparat. Am optat pentru politica, nu fac afaceri. Esenta liberalismului este libertatea, nu profitul. Faptul ca am sau nu avere nu ma califica sau descalifica.
- Tariceanu: Tema dominanta in 2009 ramane tema economica, inclusiv in batalia cu Basescu.

- Tariceanu: Si eu si Crin intelegem ca acest congres sa nu duca la fisurarea PNL. Fiecare face cum crede. Ma pune pe ganduri ca nu cumva aceasta batalie sa slabeasca PNL. Presa cotrocenista m-a luat deja in vizor in ultimele zile si ma ataca. In PNL exista un singur adversar al lui Basescu si acela sunt eu. Presa induce o perceptie si asta arata ca isi da seama ca adversarul redutabil pentru Basescu este Tariceanu;
- Antonescu: Verdictul va fi dat de Congres. Pt prima data voi porni de la zero. Voi ajunge presedinte al PNL, iar acesta va fi un semn. Fara pile, fara bani, fara nasi si pile. Vrem un partid pentru intreaga societate;
- Tariceanu: Obiectivele PNL pot fi realizate cu oameni care au dovedit pana acum. Nu doar discursul bun conteaza, ci si capacitatea de organizare e importanta.

Crin si Calin, fata in fata de la 21,30 la Antena 3

Mai e doar o saptamana pana la Congresul PNL, iar taberele inca isi numara oamenii. Fidelii lui Crin Antonescu sustin ca numaratoarea voturilor delegatilor le este favorabila, in vreme ce tabara lui Calin Popescu Tariceanu afirma ca ar fi vorba despre sefii de filiale si ca e greu de estimat cum va vota delegatul de la Pascani sau Rosiorii de Vede.
Pana atunci se anunta o confruntare interesanta in seara asta la Antena 3, intre Crin si Calin, de la ora 21,30.

Enervati-va si voi: Iata diferenta intre aeroportul din Timisoara si cel din Iasi

Suntem adesea acuzati ca nu stim sa apreciem rezultatele sefilor Iasului. Pai nu prea stim. Mai ales cand comparam amaratul de aeroport din Iasi cu cel din Timisoara. Ca sa va enervez si pe voi (ca eu m-am enervat destul) priviti aici orarul zborurilor de la Timisoara. E mai stufos ca mersul trenurilor prin gara Iasi.
Ca sa vedeti la cati ani-lumina se afla Iasul, gasiti aici saracia zborurilor de pe minunatul aeroport din capitala Moldovei.

10 martie 2009

Basescu a reactionat rapid la criticile lui Geoana

"Mircea Geoana o sa ramana virgin daca-si va pune centura de castitate. Noi vom face tot ce se poate sa-i oferim aceasta centura fiind al doilea om in stat. Daca ar sta mai mult in Bucuresti si nu s-ar plimba la munte cu dl Marean Vanghelie ar fi inteles negocierile cu FMI. Ar trebui sa aiba macar putin bun simt fata de mine atunci".

09 martie 2009

Alina sau Elena? Voi pe cine pariati?

Daca ar fi stiut ce furtuna starneste la varful PDL, Dan Carlan ar mai fi nominalizat-o pe Alina Mungiu? E greu de spus ce gandeste acum liderul PDL Iasi si daca regreta nominalizarea, dupa ce problema se pune mai nou, in termenii urmatori: ori Alina Mungiu ori Elena Basescu.
E tare meciul. Intr-adevar, Elena Basescu n-are ce cauta pe listele PDL. Nici macar pe loc neeligibil. Cel mult, fiica prezidentului poate ocupa un post de consilier municipal, palaria de euro-deputat fiind mult prea mare pentru mezina.
Ziceam zilele trecute ca Dan Carlan se pricepe la sah, dar iata ca e pe cale sa dea mat propriului partid.
Chestiunea n-o poate transa nici macar Boc in momentul asta. Decizia e la Cotroceni, iar raspunsul va veni. In scurt timp. Criteriile Alinei vor fi respectate de PDL. Pentru ca nimeni nu risca voturi in an prezidential.

Tariceanu, suparat rau pe Fenechiu

Anuntul lui Relu Fenechiu ca PNL Iasi merge pe mana lui Crin Antonescu l-a suparat rau pe Tariceanu. Actualul sef al partidului a pus tunurile pe seful PNL Iasi. Tinta: batalia pe voturile de la Congres.

Oare afirmatiile Cristinei Dobre de duminica vizavi de faptul ca nu s-a decis cu cine va vota la congres sunt intamplatoare? Asta dupa ce PNL Iasi a decis in Delegatia Permanenta sustinerea fara rezerve a lui Crin pentru sefia PNL.

08 martie 2009

Cristina Dobre prefera pasii mici si siguri. Pana la scaunul lui Adomnitei

Liberala Cristina Dobre e singurul deputat PNL care a prins mandatul in municipiul Iasi. La redistribuire. Din acest motiv vrea sa acopere orasul cu trei birouri parlamentare. Unul l-a inaugurat azi in Podu Ros, altul va fi deschis in colegiul unde a candidat (Frumoasa-CUG), iar al treilea undeva prin targ.
Interesant e ca biroul deschis in Podu Ros a apartinut pana de curand lui Cristi Adomnitei, nimeni altul decat seful filialei municipale a PNL.
Tinteste Cristina Dobre fotoliul fostului ministru al Educatiei? Iata raspunsul deputatei: Sunt colegi care au incredere in mine. Prefer pasii mici. Ma voi gandi serios daca voi intra intr-o asemenea competitie. Daca voi fi in stare s-o fac, voi candida la aceasta functie.
V-ati prins? Va candida sau nu Cristina?

Geoana isi arata coltii. La adresa lui Basescu

Chiar ieri ziceam de regandirea strategiei PSD pentru acest an, cand au loc prezidentialele. Un interviu al lui Geoana care apare maine in ziarul GANDUL confirma schimbarea de tactica a social-democratilor.
Atacul lui Geoana la adresa colegilor de guvernare e semnalul inceputului razboiului intre cele doua partide. Cu siguranta va urma replica portocalie, dupa care modelul maraielilor se va extinde cu repeziciune si in teritoriu. Pe cand prima rabufnire a lui Nichita la adresa PDL?

07 martie 2009

PSD pregateste strategia Meciului pentru Cotroceni

Azi, PSD a fost si la putere si in opozitie. In timp ce ministrii social-democrati trudeau in sedinta de guvern, la Geoagiu-Bai, Geoana si Nastase tineau prelegeri la scoala politica a partidului. S-a ajuns inevitabil la subiectul prezidentiale.
Analiza lui Nastase mi s-a parut corecta. Cea referitoare la importanta scrutinului pentru presedintia tarii. Partidul care castiga in toamna ramane la guvernare. Cheia de la Cotroceni se va potrivi de minune si la biroul viitorului premier.

Daca PSD castiga, e clar ca vom avea o yala social-democrata la Palatul Victoria. Nu neaparat rosie, dar cu initialele AN sau MG. Adica Adrian Nastase sau Mircea Geoana. Un rand de chei ar putea primi si liberalii, pentru ca mi-e greu sa cred ca PSD ar mai dori colaborarea cu PDL-ul perdantului Basescu.

Daca insa Basescu isi reinnoieste mandatul, pentru PSD nu e deloc clar daca mai e lasat la guvernare. A doua zi, social-democratii ar putea gasi la randul lor o alta yala. Ar ramane pe dinafara, ascultand sedintele guvernului la radioul colorat in portocaliu.
Decembrie 2009 poate insemna schimbarea scenei politice romanesti. De aici si miza prezidentialelor, pentru ca guvernarea viitorilor cinci ani va fi strans legata de locatarul de la Cotroceni. PSD incepe sa constientizeze pericolul si incearca repozitionarea. Ramane la putere, iar in weekend trece in opozitie.
In orice caz, ne asteapta o perioada extrem de interesanta, in care din pacate problemele guvernarii vor fi trecute in plan secund.
Meciul pentru Cotroceni se anunta dur si posibil, plin de surprize. Mai ales ca marinarul n-a urcat inca in ring. O va face, pentru ca defensiva nu-l va ajuta. Un lucru e previzibil: daca va simti ca pierde, Basescu va renunta la candidatura!

06 martie 2009

Despre dezbaterea Adascalitei-Spinu sau ce nu s-a vazut la TV

- Cei doi au venit cu doar cateva minute inainte de inceperea emisiunii. Primul a ajuns Spinu, apoi a aparut si Adascalitei. Si-au dat mana. Nimic nu prevestea furtuna din platou.
- Prima parte a emisiunii a fost neasteptat de linistita. N-a lipsit polemica, dar invitatii s-au respectat reciproc. Nu au intervenit decat arareori unul peste altul;
- Pauza a schimbat brusc lucrurile. Cei doi au continuat sa discute aprins, Adascalitei primind un telefon. Ceva legat de emisiune;
- Minutele de publicitate s-au scurs rapid. Reincepe discutia. Cu Adascalitei mult mai ofensiv. Vicele de la CJ primeste SMS-uri. Acuze dure impotriva lui Spanu. Un prim atac sub centura, ceva legat de familie. Spinu riposteaza. Adascalitei incearca sa mute discutia de la tema cu sediul CJ inspre nerealizarile lui Spinu de la Harlau. In platou vorbesc ambii invitati. Spinu plateste polita. Evident, tot cu un atac sub centura. Adascalitei este un nesimtit, zice pedelistul.
- Creste tensiunea. Dupa alte cateva minute de schimburi dure de replici, Linia Intai se termina. Cei doi continua replicile pe hol. Se opresc 30 de secunde, pentru a mai pune ceva la punct. Adascalitei paraseste primul sediul Tele M. Nu inainte de a da mana cu moderatorul si producatorul emisiunii. Vrea sa dea mana si cu Spanu. Pedelistul refuza. Final de poveste. Care anunta vremuri grele in alianta PSD-PDL de la Iasi.

Linia Intai, Tele M, ora 20: Marius Spanu, Constantin Adascalitei

UPDATE: Daca ati pierdut incinsa dezbatere, newsiasi relateaza pe larg cum s-au desfasurat ostilitatile.

Cateva consideratii dupa instalarea subprefectului Tomaseschi

- au fost prezenti cinci din cei sase parlamentari ai PDL. Daniel Oajdea a venit si el intr-un tarziu, dar ceremonia se incheiase;
- nici un lider marcant al PSD n-a venit la festivitate, desi Simirad are biroul in aceeasi cladire. Nichita e plecat cu treburi politice la Botosani. Nici un alt parlamentar PSD nu era in sala;
- sala a fost ticsita de pedelisti. La fel a procedat si PSD la instalarea prefectului Victorel Lupu (pe 23 ianuarie), cand nu aveai loc in sala de atatia membri social-democrati;
- Marius Bodea zice ca ar fi vrut sa participe la inscaunrea lui Tomaseschi, dar i s-a spus ca nu are loc la prezidiu. In final, Bodea a renuntat sa mai vina, el organizand o conferinta de presa dupa o ora, in care si-a anuntat demisia din postul de subprefect;
- la sampania de dupa moment, Victorel Lupu a chiulit, plecand vijelios inspre propriul birou;
- pedelistii au sters-o pe la 12 fara ceva, avand sedinta BPJ in care au decis validarea candidaturii Alinei Mungiu pentru europene;
- Dan Carlan a lipsit motivat de la inscaunare, fiind retinut la Ministerul Mediului de problema cu ploile.

05 martie 2009

Lista probabila a PDL la europene in varianta Cotidianul

1. Monica Macovei
2. Theodor Stolojan
3. Cristian Preda
4. Marian Jean Marinescu
5. Traian Ungureanu
6. Alina Mungiu-Pippidi
7. Rareş Niculescu
8. Iosif Matula
9. Elena Băsescu
10. Andreea Vass

04 martie 2009

Asteptare in PDL Iasi. Unii din filiala zic ca Alina Mungiu va spune DA

Surse din cadrul PDL Iasi sustin ca sunt mari sanse ca Alina Mungiu sa accepte candidatura la europene. Daca nu avea acceptul ei, nu arunca vestea, spun cei din filiala. Intrebat azi ce sanse sunt ca Alina Mungiu sa dea un raspuns favorabil, Dan Carlan a evitat sa se pronunte. Probabil ca la inceputul saptamanii viitoare vom sti exact cum stau lucrurile, a declarat Dan Carlan.
Daca Alina Mungiu accepta, PDL Iasi, dar mai ales Carlan, reuseste o lovitura buna in planul imaginii.
Nu se stie inca la ce ora va avea loc sedinta de sambata a PDL Iasi, intrucat seful filialei ar putea fi retinut cu treburi la Bucuresti. De vina e codul portocaliu pe mai multe rauri din Banat, iar dom' Carlan e secretar de stat la Mediu si raspunde de chestiunea cu apele. Bine macar ca nu e cod rosu ca sigur n-ar mai fi ajuns la Iasi weekendul asta!

03 martie 2009

Sahistul Carlan mai arunca o bomba: Alina Mungiu la europene

Nu stiu daca ii place sahul, insa Dan Carlan dovedeste ca are ceva abilitati in sensul asta.
Intr-o postare pe blogul sau, liderul PDL Iasi arunca pe piata propunerea cu Alina Mungiu pentru europene. Carlan admite ca a discutat deja cu ieseanca noastra, insa n-a primit un raspuns ferm.
Daca ma intrebati cate sanse exista pentru propunerea cu pricina, atunci va raspund rapid: putine.
Daca ar vrut sa candideze la europarlamentare, Alina Mungiu ar fi discutat deja la centru varianta asta. Adica ar fi fost nominalizata din start. De filiala din Iasi, Bucuresti sau Cluj. Nu cred ca ar fi avut nevoie de propunerea nr. 2 a PDL Iasi, dupa ce dosarul titularului, adica a lui Oprea, a fost respins inainte sa ajunga pe masa conducerii supreme de partid.
Politic, miscarea lui Carlan e inteleapta. Din cate pricep, va exista aceasta nominalizare in sedinta BPJ a PDL Iasi, plus o a doua de rezerva, daca Alina Mungiu nu accepta sa candideze. Daca Alina Mungiu da raspunsul pana sambata, lucrurile sunt simple, oricare ar fi raspunsul intelectualei din Iasi. Dar daca nu zice nici da, nici nu, cine va fi al doilea nominalizat: Costi Neagu?

PS. Nu pot sa nu remarc faptul ca solutia candidatului provenit din societatea civila am avansat-o ieri pe acest blog. Doar ca am mai zis acolo ca e cam tarziu pentru reusita.

Ce s-ar fi intamplat daca PDL Iasi trimitea la validare si propunerea Costi Neagu la europene?

Au trecut cateva zeci de ore de la sedinta BPJ a PDL Iasi, cu nominalizarea lui Oprea la europene. Iar lista intrebarilor creste de la o zi la alta:

1. Chiar nu stiau liderii PDL Iasi, in special Dan Carlan, ca unii sefi de la centru, mai ales dintre vicepresedinti, stramba din nas la varianta ca deputatii sau senatorii sa candideze pentru europene? Si asa batalia PSD-PDL pe mandate e pe muchie (cu precadere la Senat), iar in politica nu dai mandatul din mana pe cioara (vopsita in rosu) de pe gard.

2. Daca ar fi ramas in picioare si varianta cu nominalizarea lui Costi Neagu, propusa la un moment dat de Carlan, iar pachetul trimis la BPN ar fi continut doua nume (Oprea si Costi), asa-i ca toata treaba era inchisa? Oprea pica, iar Costi era automat candidatul Iasului, probabil pe locul 31.

3. Ce se va petrece la finele saptamanii, cand boierii portocalii se aseaza la masa ca sa ticluiasca o noua propunere? Va fi scos un candidat tare din maneca? Si daca da, ce forta mai are PDL Iasi de a-l propulsa pe loc eligibil, dupa esecul cu dosarul lui Oprea, intors brusc din drum?

02 martie 2009

Cum poate iesi PDL Iasi din incurcatura cu candidatul la europene

1. Propune un candidat (insa e greu de crezut ca poate prinde un loc eligibil), dar totodata isi anunta sustinerea pentru ieseanca Irina Schrotter, chiar daca aceasta e propusa de PDL Neamt.
2. Alege un candidat de forta din afara PDL, eventual din societatea civila, incercand apoi promovarea acestuia macar pe unul din locurile 11-15. Totusi, varianta e putin probabila, avand in vedere timpul scurt ramas pana la sedinta conducerii PDL Iasi.

Oprea, respins de BPN. Insa a pierdut mai putin decat daca centrul i-ar fi acceptat candidatura

Oprea persevereaza. Vrea numaidecat sa candideze la europarlamentare. Intr-o declaratie acordata Cotidianului, senatorul iesean zice ca va incerca sa schimbe decizia Biroului Permanent National. Gresit. BPN nu va schimba decizia, iar cei de la Bucuresti nu vor intelege o iota din ceea ce se petrece la PDL Iasi. Intaratarea lui Oprea va irita si mai mult centrul.
Am spus din start ca, strategic, candidatura lui Oprea la europarlamentare e o eroare. Atat pentru partid, dar mai ales pentru politicianul Oprea. Sefii PDL de la centru au cantarit la rece situatia si nu au vrut sa riste. Nu vor sa aiba un mandat de senator in minus, pentru ca si asa raportul mandatelor PSD-PDL e pe muchie de cutit. Paradoxal, decizia BPN il poate salva pe Oprea. Politic vorbind. Voi explica pe larg de ce zic asta, dar dupa linistirea apelor si dupa ce Oprea insusi va realiza ca drumul ales semana cu o fundatura.

E oficial. Oprea nu poate candida la europene!

Dan Carlan: „Regret ca nu putem sustine candidatura lui Oprea. Ne vom vedea la finalul saptamanii intr-un nou BPJ la Iasi pentru a desemna un alt candidat. Va fi greu sa ocupam un loc eligibil, intrucat competitia intre organizatiile PDL este foarte grea. Avem deja 17 parlamentari europeni plus 2-3 filiale puternice care nu au europarlamentari”.

Surse PDL: Conducerea partidului nu agreeaza ideea ca parlamentarii sa candideze la europene. Caz in care, Oprea ramane senator

Decizia ar urma sa fie luata chiar azi in sedinta de la varful PDL. In aceasta situatie, Dumitru Oprea nu mai poate candida la europarlamentare, ramanand senator. Vedem peste cateva ore daca se confirma vestea sau nu!

Ctitorul e suparat foc pe Nichita

Din presa locala de azi, aflam ca Simirad n-a trantit doar usa la sedinta PSD-PDL, ci a amenintat ca pleaca din partid daca cineva ii impune desemnarea pedelistului Serban la CJ.
La nervi omul spune multe, dar ceea ce s-a petrecut sambata arata ca relatia Nichita-Simirad e mai mult decat incordata. Trimis sa rezolve treburile partidului la Botosani, Nichita a uitat se pare ca are o problema mare de tot in curtea proprie.
In conflictul asta, adevarul e undeva la mijloc, desi oricat de mare ar fi democratia intr-un partid, nu-ti arati slabiciunea exact la discutiile cu adversarul. E clar ca in PSD nu mai exista comunicare intre Simi' si Gigi, pentru ca o discutie inainte de sedinta ar fi clarificat probabil lucrurile.
Incapatanatul Simirad n-a vrut sa cedeze in fata sefului de filiala, care iata a pus solutia pe masa, fara a-si consulta camaradul. Greseala pe care Simirad a speculat-o, deturnand atentia de la mausoleul pe care vrea sa-l ridice pentru CJ.

SONDAJ PE BLOG: Cu cine votezi la europarlamentare?

Partidele au intrat in febra alegerilor europene, iar zilele astea se stabilesc listele. Ce vedem deocamdata? Se bat mai multi candidati decat locuri eligibile, plus ca Romania nu va mai avea 35 eurodeputati, ci 33. Miza e mica, doar ca e primul test electoral dupa incheierea ciudatei aliante PSD-PDL. Cum PDL si PSD au fost cap la cap la parlamentare, e interesant de vazut daca vreunul din cele doua partide va reusi desprinderea. De asemenea, e de vazut cum s-a asezat PNL in opozitie. Tu cu cine votezi?

Dilema saptamanii: Cum cheltuiti 170 miliarde de lei daca veti castiga la loto?

N-a ghicit nimeni numerele la 6 din 49. Duminica asta, reportul a fost de 156 miliarde de lei vechi, iar cu ce se mai joaca, potul cel mare va fi duminica viitoare in jur de 170.
Scazand impozitul, fericitul castigator ramane in mana cam cu vreo 145.
La 10 la suta dobanda pe an (e mai mult la sume uriase!), omuletzul nostru s-ar alege cu 14,5 miliarde pe an. Stand degeaba. Adica 1,2 miliarde de lei pe luna. Sau 40 de milioane de lei pe zi. Adica 1.000 de euro. Tinand cont ca 8 ore le dormi, ai la dispozitie 2,5 milioane pe ora. Cum naiba poti toca banii astia? Iar pe deasupra ramane si contul de 145 miliarde intact!

01 martie 2009

BILANT 2008: 85.177 de vizite, 135.000 afisari

Cifrele de pe trafic.ro sunt valabile pentru anul 2008, ceea ce inseamna ca lunar am avut in medie cam 7.000 de vizite si ceva mai mult de 10.000 de afisari. Tinta pe acest an: cel putin 30 la suta in plus!

Minutul si scorul in meciul pentru sefia PNL

Cotidianul a pus cap la cap voturile delegatilor din filiale la congresul PNL. A iesit 520-500 pentru Tariceanu in meciul cu Crin Antonescu. Strans tare, dar in joc mai sunt si vreo 300 de nehotarati.

Un cetitor al blogului ma acuza ca am devenit fanul lui Costica Serban. Hm!

Intr-un comentariu la textul de mai jos „Ce vrea de fapt sugubatul din fruntea CJ?”, mi se reproseaza ca as fi fanul lui Costica Serban, proaspat nominalizat la postul de vice al CJ. Ei na! Mishto apreciere!
Daca tot veni vorba de nominalizat, si daca sunt somat sa-mi expun un punct de vedere, acesta e simplu: E una din cele mai proaste solutii gasite de PDL pentru CJ.
Alta e problema aici si anume Simirad, care, pe zi ce trece dovedeste ca nu are nici o treaba cu institutia pe care o conduce. Vom mai vorbi despre asta, pentru ca n-a trecut nici macar un an din mandatul ctitorului.

Adrian Nastase si ambitiile prezidentiale

Imi place nespus de Adrian Nastase. Bombonel e consecvent. Fostul lider isi inchipuie ca are sanse sa-l bata pe Basescu. Mai mult, fostul premier, care intre altele, aproape reusise sa puna botnita presei, vine cu conditii: PSD sa iasa de la guvernare.
Probabil ca actualii sefi pesedisti din teritoriu care nici n-au apucat sa prinda osciorul gustos al puterii au zambit cand au auzit pretentiile lui Bombonel.
Cat despre sansele lui Adrian, acestea sunt aproape nule.
Altceva e de remarcat in ultimele zile in zona PSD si anume smecheria baietilor din jurul lui Iliescu care au clocit un Club de Bucuresti, ce se poate oricand transforma in partid. Printre membrii Clubului, il regasim, fireste, pe acelasi Adrian Nastase. Un posibil lider al noului partid social(ist)-democrat, care ar putea face ochi imediat dupa esecul PSD la prezidentiale.

Gabriel Grigore: Nu vom fi anexa PSD la primarie

Iata ce zice nominalizatul PDL pentru postul de viceprimar al Iasului, raspunzand la intrebarea daca Nichita nu va proceda exact cum a facut-o si cu Camelia Gavrila: Nu vom fi anexa PSD la primarie. Ne vom vedea cu ei, cadem de acord, apoi discutam in sedinta de Consiliu. Vor fi negocieri pe teme importante ale Iasului.

Ce vrea de fapt sugubatul din fruntea CJ?

Simirad n-are nici o treaba cu partidul din care face parte. Iese din sala de sedinte cand doreste, ca asa vrea muschii lui. Face sediu de 10 milioane de euro pentru CJ, ca doar e noul ctitor al orasului. Si ce daca voi nu vreti, eu vreau, zice conu' Costica.
Ieri, Simirad a dat din nou cu disciplina de partid de pamanat. Nu doreste in ruptul capului sa-l schimbe pe Victor Chirila, probabil pentru ca liberalul nu l-a deranjat niciodata. Eu unul n-am auzit mare lucru despre densa activitate a lui Chirila la CJ. Doar Simirad e multumit.
Sugubatului de la Cotusca ii plac meciurile politice. Lipsit de initiativa in plan administrativ, plictisit de hartiile de la CJ dupa anii petrecuti la primarie, Simirad face ce stie mai bine.
Si ce daca judetele din jur se misca rapid! Pariu ca daca isi pune in cap sa prinda o noua functie peste trei ani o va obtine?