Daca Dumitru Oprea ar fi fost rectorul unei universitatii private, intelegeam gestul sau de a-l ignora pe ministrul Educatiei ieri, in prezenta lui Basescu. Insa, oricat de inversunat ai fi impotriva adversarului tau politic, nu e corect sa tii departe un ministru ca pe un ciumat si sa nu-l lasi sa vorbeasca! Pacat, domnule Oprea!
Nu sint nici pe departe un admirator al ministrului liberal Cristian Adomnitei. E drept ca tanarul de la Educatie nu a facut prea multe (nici bune, dar nici rele!), cum nici nu-i genul de politician in care sa poti crede cu adevarat. A fost pus in functie de Tariceanu (atentie, nu de Fenechiu!) pe niste criterii care mie, unul, imi scapa. Probabil pentru ca era sef la tineretul liberal, iar premierul colaborase in mai multe randuri cu Adomnitei. Iar liderul PNL avea nevoie de tovarasi de incredere in Guvern.
Totusi, am unele retineri in privinta sa, chiar daca este iesean. Insa ceea ce s-a petrecut ieri la Universitatea „Cuza“ nu e deloc normal! In locul lui Adomnitei putea fi alt personaj, iesean, banatean, ardelean, penegist, pesedist, udemerist sau orice vreti dumneavoastra. Insa nu-i normal ca un ministru al Educatiei (chiar si „corigent“, cum l-a numit Basescu!) sa fie tinut ca un anonim in banca fara sa fie invitat la prezidiu! Mai mult, fara sa fie invitat sa vorbeasca. Si asta chiar la festivitatile de deschidere a anului universitar. Daca m-as fi aflat in locul lui Adomnitei, paraseam sala in semn de protest.
L-am apreciat (sper sa nu-mi schimb intre timp parerea!) pe rectorul Universitatii „Cuza“, Dumitru Oprea. Chiar am spus ca este un candidat redutabil pentru Primaria Iasului si ca, in cazul in care va fi sustinut de PLD, dar mai ales de PD, are sanse sa-l invinga pe actualul primar, Gheorghe Nichita.
Cocotat sus in sondajele locale, sustinut si de o buna parte a presei iesene, domnul Oprea risca sa confunde universitatea cu o institutie privata, unde poate face orice. E clar ca rectorul iesean a vrut sa-i predea o lectie dura lui Adomnitei si sa-i faca pe plac „prezidentului“ Basescu, insa repet: nu e normal ceea ce s-a petrecut ieri la „Cuza“!
Orice altceva era mai elegant. Putea sa-l „intepe“ eventual in discurs sau, dimpotriva, sa-l atace direct. Era oricum un gest mult mai corect fata de cel care (mai bine sau mai rau) tine fraiele Educatiei. Oprea a afisat, insa, o aroganta greu de inteles. Incurajat, probabil, de oaspetele prezidential care ii era alaturi.
Am vazut ieri un alt prezidiu la Bucuresti, la deschiderea de la Politehnica: Tariceanu, Iliescu, Andronescu si Petre Roman, cu totii la aceeasi masa! Nu-i asa ca, din punct de vedere politic, alaturarea e caraghioasa?! Dar ce are scoala cu politica?! Din pacate, e tot mai clar ca politica a intrat adanc in toate domeniile si se raspandeste ca un virus. Adica distruge tot ce-i iese in cale! Fie ca vorbim despre Justitie, Administratie sau Invatamant. l
01 octombrie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu