22 august 2009

Dinamo, moarte sigura daca nu face curatenie generala

In asteptarea deciziei forului european, sefii de la Dinamo intarzie sa ia masuri in propria curte. Dupa ce echipa a incasat-o de la niste cehi de locul 12, iar suporterii au invadat terenul intrucat n-au mai suportat umilinta, suflarea dinamovista asteapta verdictul UEFA. Dinamo va fi exclusa probabil din competitiile europene (sanctiunea va oricum una dura!), iar perioada de stat pe tusa ar fi numai buna pentru reasezari.
Ce ar trebui facut? O curatenie la nivelul actionariatului, dar mai ales in randul echipei. Jumatate dintre jucatori ar trebui pusi pe liber, iar in plus e necesara aducerea unui antrenor ambitios (eventual Andone!)
Dinamo arata ca o echipa imbatranita, cu un joc dezordonat si previzibil. In meciul cu cehii, n-am vazut o combinatie mai acatarii.
Desi suna ca un cliseu, esecul de joi poate fi inceputul reconstructiei in Stefan cel Mare. Borcea, Badea sau Turcu ar trebui sa se uite in gradina Stelei, unde manjii au luat locul batranilor. Iar daca Becali il va lasa pe Bergodi sa-si faca treaba, echipa va defila in campionat din sezonul viitor.
In loc sa taie in carne vie, actionarii pun din nou presiune pe echipa. Dinamo va juca maine cu CFR Cluj, iar etapa viitoare va merge in Ghencea. Paradoxal, doua infrangeri in meciurile amintite ar grabi restructurarea clubului din temelii. O victorie si un egal in cele 2 meciuri ar linisti apele doar pe moment. Dar n-ar rezolva pe termen mediu si lung problemele unui club care bifeaza doar esecuri in Europa.

3 comentarii:

ATY spunea...

Din pacate clubul Dinamo a trecut prin atatea greutati si de fiecare data conducerea a gasit niste tapi ispasitori insignifianti si niciodata nu a luat deciziile care sa ii readuca pe drumul cel bun. Probabil si de aceasta data vom da cu piciorul unei restructurari mai ales in randul jucatorilor, acum atentia este indreptata spre "huligani", vina e totala a lor si iarasi ne este luata atentia de la lucrurile cu adevarat importante, cum ar fi jucatorii care pur si simplu nu alearga si nu sunt motivati. Poate pentru prima si ultima data, eu unul i-am inteles pe suporterii care au intrat in teren, a fost un gest de disperare...

florin ghetau spunea...

e adevarat ca echipa nu face nimic in cupele europene de cateva sezoane, dar gandeste-te ca gestul suporterilor ar putea scoate Dinamo vreo 3 ani din europa sau in cel mai bun caz suspendarea terenului 2-3 ani. Cu forta nu rezolvi mare lucru niciodata. Trebuie schimbat totul la club. Ai dreptate insa cand spui ca se incearca abaterea atentiei.

ATY spunea...

Si daca nu am fi exclusi din Europa, am reusi sa facem ceva? Nu prea cred, ba chiar ar fi benefica o suspendare de 2-3 ani, o sa fie mai putina presiune si ar face bine unei eventuale reconstructii a echipei.
Sigur ca nu rezolvi nimic cu violenta, din contra, din acest motiv eu nu prea mai merg pe stadioan, prefer sa urmaresc echipa favorita din spatele televizorului.
Pe de alta parte, jucatorii sunt extrem de indolenti, li s-a urcat vedetismul la cap si nici macar nu mai alearga si e frustrant pentru tine ca suporter sa nu poti dormi de nervi nopti intregi iar jucatorii care nici macar nu se daruiesc pentru echipa nu au nimic si nu sufera deloc ba chiar se considera nevinovati, cred ca singura modalitate de responsabilizare a jucatorilor dinamovisti este un exemplu negativ si un pic violent, daca atunci seara suporterii care au intrat pe teren le prindeau o palma prieteneasca dupa ceafa unor jucatori, cred ca altfel ar fi alergat in meciul viitor.