02 februarie 2009

Cum vor intra PSD si PDL in directiile descentralizate

A trecut deja mai bine de o luna de la instalarea guvernului, insa oamenii PSD si PDL din judete stau inca pe tusa. Iar nerabdarea creste, mai ales ca zilele mandatului se scurg, iar criza poate oricand strica planurile actualei majoritati. Actualii sefi au dat concurs pe posturile respective, iar debarcarea fortata a acestora ar starni un scandal monstru, care n-ar da deloc bine in tara, dar mai ales la Bruxelles.
La Iasi, PSD si PDL au impartit deocamdata institutiile. Cat despre oameni nu se aude nimic. Sau se aude, dar numai pe surse. Care sunt variantele de lucru ale noii coalitii?
Cele doua filiale si-au fixat tintele. Fiecare cate 20 de institutii. Acolo unde directorii nu au dat concurs treaba e simpla, iar inscaunarile vor merge rapid. Mai sunt o serie de directori care au fost preluati de PNL din fosta guvernare (Ex: Casa de pensii, Adriana Grecu). Acestia vor fi preluati fara probleme de noua guvernare, cu conditia ca oamenii respectivi sa reactioneze la stimulii PSD sau PDL. Adica sa devina fideli cauzei rosii, sau dupa caz, portocalii.
In urma cu cateva zile, Fenechiu recunoastea indirect ca ar putea pierde cativa oameni, pe care PNL i-a sprijinit la randu-i conjunctural.
Ce se intampla cu cei care nu vor in ruptul capului sa plece din posturile detinute? Nu e greu de ghicit. Partidul care a primit directia respectiva se va pune zdravan pe capul respectivului. Controale peste controale, monitorizari atente, pana seful de institutie cedeaza.
Cat va dura inscaunarea noilor sefi? Mult. Sau mai precis, cateva luni. Unii dintre actualii sefi vor ceda. Adica vor pleca singuri la un moment dat. Altii, vor accepta tradarea, adica se vor inscrie intr-unul din partidele aflate acum la putere. Iar cei care nu vor accepta, vor avea viata grea, daca se vor pune de-a curmezisul. Circ oricum va iesi. Unde mai pui ca si presa e pe aproape. Plus ca unele nume de noi directori sunt de-a dreptul sinistre.

Niciun comentariu: