Deputatul PSD de Iaşi, Gabriela Nedelcu susţine că senatorul Ion Solcanu a fost forţat să plece din PSD şi consideră că atitudinea actualei conduceri a social-democraţilor ieşeni este o gravă greşeală.
„Ion Solcanu este membru fondator al partidului şi nu poţi să alungi un om în acest fel. Este o gravă greşeală a actualei conduceri a PSD Iaşi. A izola nişte oameni doar pentru că la un moment dat au existat anumite disensiuni este o eroare. Când au fost acele disensiuni, ar fi trebuit clarificate înăuntrul organizaţiei”, a declarat deputatul PSD Gabriela Nedelcu.
Ea a spus că nu îi este teamă de eventuale represalii din partea PSD Iaşi pentru astfel de afirmaţii. „N-am de ce să mă tem. Am fost verticală si am spus adevărul în faţă”, a afirmat Nedelcu.
Cât priveşte viitorul său în cadrul PSD, deputatul Gabriela Nedelcu a spus că nu a luat deocamdată o decizie. „E greu să spun acum dacă plec sau nu. Eu sper că lucrurile încă se mai pot schimba”, a adăugat deputatul PSD.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Nu mi-am dat seama ca acest domn Nichita poate fi asa de patimas,dar iata ca puterea le ia mintile unora.Daca avea putina minte,ar fi tratat cazul domnului Solcanu,mult mai lejer,avand in vedere ca era vorba de unul din fondatorii acestui partid,iar Nichita venea din Partidul Democrat,deci un traseist politic.Iar din cauza acestuia au mai plecat cativa din fruntasii PSD.Si aducerea lui Simirad pentru functia de presedinte al CJ Iasi,cred ca a fost o greseala pe termen lung.Eu zic sa avem putina rabdare si sa urmarim comportarea lui Simirad,care a venit cu gand de razbunare.Am impresia ca organizatia judeteana PSD,va mai pierde niste oameni,atata timp cat il va avea in frunte pe Nichita.El nu este un om asa de tare,iar castigarea primariei Iasi,nu ar trebui sa-i dea atata avant.Si asa raman la convingerea ca iesenii s-au cam grabit,alegandu-l pe Nichita a doua oara primar,iar pe Simirad presedinte al CJ Iasi.
Trimiteți un comentariu