Cazul Delphi scoate in evidenta aceeasi aroganta a autoritatilor, care au tupeul sa se bata cu pumnul in piept ca au adus investitorii straini la Iasi.
N-au adus nimic, pentru ca nici o investitie straina de anvergura nu misca in Iasi(Coca-Cola e singura exceptie plus alte cateva firimituri).
Ne amintim de vremea lui Simirad, cand suedezii de la „Electrolux” au plecat cu coada intre picioare din Iasi, intrucat nu s-a gasit un teren cu utilitati pentru a-si deschide o mega-fabrica. E clar ca au existat ceva interese la vremea respectiva (un producator iesean de aragazuri a fost cumva deranjat?). Timpul a trecut, dar alegatorii probabil n-au uitat. Iar atunci cand se vor napusti spre buletinele de vot se vor gandi de doua ori incotro sa scape stampila.
Prostia arogantilor se plateste. Partea proasta e ca n-o platesc ei, ci noi, pentru ca Iasul ramane de caruta. Incep sa simta asta si oamenii de afaceri ieseni, care s-au cam saturat sa tot cotizeze, dar fara sa simta in jur aerul proaspat al unei economii sanatoase.
Iata insa ca apar voci, chiar din randul oamenilor de afaceri, care par sa uite ca in 2004 au pus zdravan umarul ca sa-l sustina pe Nichita la primarie. O declaratie super-interesanta facuta de Gheorghe Plesu, seful AOAI, un personaj care pana nu demult trecea drept un apropiat al PSD.
„Trebuie sa facem tot posibilul pentru a atrage investitii in Iasi, nu sa le alungam! Deja, unul dintre furnizorii cu care lucreaza Delphi a fost in Iasi, dar, din cauza «deschiderii» cu care a fost primit de autoritati, a decis sa investeasca la Cluj!“.
Minunat e Iasul economic, nu? Omul n-a dat mai multe amanunte, dar nici nu era cazul s-o faca. Un lucru e clar: administratia locala n-a facut nimic vreme de cateva mandate. De asta n-avem Aeroport, sosea de centura, drum Est-Vest si investitori de calibru. Toate astea se vor discuta in campania electorala. Stiu ca nu le place subiectul, dar vor trebui sa raspunda.
29 martie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu