04 mai 2008

Indemnuri pesediste au rasunat din boxe la lansarea de la Sala Sporturilor

PSD s-a mobilizat exemplar pentru lansarea de astazi de la Sala Sporturilor. Au fost adusi oameni din judet, sala a fost plina (peste 3.000 de persoane, spun pesedistii), iar rosul era predominant, (baloane, steaguri, tricouri, afise etc). Ceva n-a mai fost insa ca altadata: atmosfera.
Desi a fost un vacarm de nedescris, galagia se auzea doar din boxe, pentru ca lumea zumzaia si fluiera doar cand erau pomeniti Basescu si Tariceanu.
Din aceasta cauza, organizatorii n-au riscat, asa ca indemnurile «Geoana PSD», «Nichita», sau «Simirad PSD» le-am auzit din boxele montate strategic chiar langa scena unde au stat boierii pesedisti.
„A fost cea mai spectaculoasa lansare electorala la care am asistat”, a spus Geoana. Posibil ca liderul PSD chiar sa nu fi stiut adevarul. Dar daca s-ar fi uitat la membrii de prin sala si-ar fi dat seama ca acestia parca nimerisera la alt film. Faptul ca a fost multa lume nu da greutate actiunii. PNL, PSD si PDL pot aduna oricand 3-4000 de oameni din tot judetul. Conteaza insa daca acesti oameni cred cu adevarat in proiect, in proprii candidati. Iar astazi, pesedistii nu mi s-au mai parut acei activisti de care pana acum orice partid ar fi trebuit sa se teama. Pentru PSD Iasi e greu sa porneasca intr-o lupta dificila cu o armata, care crede doar pe jumatate in victorie. La fel de ciudat e sa pui paznici la usi, asa cum s-a petrecut astazi, ca oamenii, dupa o ora de ascultat discursuri, sa nu fuga de la o actiune electorala.

Un comentariu:

onciu spunea...

Cel putin candidatura lui Constantin Simirad la functia de presedinte al CJ Iasi nu mi se pare prea inspirata.Si motive sant mai multe.Dar asta este treaba lui Nichita,si,in cazul unui esec va trebui sa dea socoteala.