07 ianuarie 2010

Presa, sufocata de interese dupa ce a pornit cu entuziasm in anii 90

S-a pornit cu entuziasm, acum se naruie ca un castel de nisip. E vorba de presa, cufundata intr-o blazare periculoasa. Dar comoda celor care ar avea serioase motive sa teama.
Entuziasmul a inceput in 1990, cand locul Scanteii sau al ziarelor judetene de partid a fost luat de condeie tinere, fara experienta, dar cu dorinta de a spune adevarul. S-a scris bine sau rau, dar s-a scris din pasiune, liber si fara nici o presiune externa.

Prin 1993-1994, discutiile prin redactii pe tema unui subiect erau interminabile. Imi amintesc doar de vremurile de la Radio Nord-Est, cand eram doar o mana de oameni, dar discutam la nesfarsit, polemic de multe ori, pe diverse subiecte. Se ciocneau viziuni diferite ale unor jurnalisti incapatanati, dar onesti. Nu putea fi vorba nicidecum de vreo decizie venita de undeva din cer. N-am vazut pana prin 2000 nici urma de patron care sa strambe din nas la vreo stire iesita in eter. Era pasiune si atat. Iar daca pe piata existau totusi astfel de specimene, ele erau rare si nu actionau asa cum o fac din pacate acum.

Cu timpul, lucrurile au inceput sa se schimbe, iar fauna a fost populata cu personaje nu tocmai prietenoase. Sau poate prea prietenoase, dar nu cu redactiile, ci cu cei ale caror interese le serveau. Brusc, cuvantul gazetarului nu mai era cel potrivit, titlul era prea artagos, iar poza nu stiu carui oficial era pusa chipurile ostentativ pe prima pagina. Peisajul media a continuat sa se diversifice, iar patronatele erau tot mai legate de politic, ba chiar se confundau cu anumite personaje din zona politica sau a afacerilor. Fosnetul banilor dar si interesele incepeau sa se simta tot mai tare in pagini, in titluri sau in jurnalele TV. Inceputul raului a fost undeva prin anul 2000. Iar cancerul s-a extins rapid in sistemul media. Firme sau politicieni erau azi atacati (de multe ori sub centura!) iar maine erau laudati, in timp ce banii si interesele deveneau tot mai evidente. Si pe fata!

Ceea ce vedem acum, cu aceasta cascada de falimente, e doar putreziciunea unui sistem care a pornit bine, dar care a continuat prost. Nimic construit aiurea nu rezista, iar mai devreme sau mai tarziu, institutiile media croite din interes sau doar pentru a reprezenta un scut protector vor sucomba. Nu poti sa vinzi iluzii in loc de informatii. Nu poti sa faci santaj la nesfarsit, pentru ca la un moment dat va veni si fundatura.
S-a ajuns pana acolo incat nici o ancheta de presa sa nu mai fie credibila, pentru ca imediat apare intrebare: cine e in spatele atacului si care-s interesele?

Media romaneasca are acum sansa de a se curata. Daca nu de tot, macar partial. Criza, in mod paradoxal, a grabit inchiderea unor ziare cladite pe ambitia de a marca teritorii si nu de a face presa in mod onest. Din nefericire, pe termen scurt, va fi greu de pus ceva sanatos in loc. Cei care vor sa construiasca ceva serios nu au bani, iar cei care au bani si sunt onesti ezita inca s-o faca.

3 comentarii:

Marius Pârciu spunea...

cred ca in 2-3 ani nu vom mai avea presa scrisa... doar online. va rezista cate un cotidian-doua (gen adevarul).
sper ca si publicitatea sa urmeze acelasi trend.

Iulian Micu spunea...

Ceva pe acest subiect, inspirat de la postarea ta:
http://iulianmicu.ro/massmedia/Senzationalul-in-direct-din-presa-chiar-de-pe-patul-de-moarte.html

Iulian Micu spunea...

a trecut campania, au cam disparut postacii, nu te gindesti sa renunti la moderarea comentariilor ?